De Ziua Copilului deputatul Liliana Mincă a vizitat câteva localităţi din Colegiul Săveni, în care a dobândit mandatul de parlamentar şi a oferit micuţilor dulciuri și jucării. La Zahoreni, localitatea copilăriei liderei PP-DD Botoşani, circa 200 de copii au primit în dar ursuleţi și s-au bucurat alături de parlamentară, pe care au numit-o ”Zâna Jucăriilor”.
Aceasta a fost însoţită de interpreții de muzică populară Alexandru Recolciuc și Margareta Clipa.
”În campania electorală am promis că voi face ceva pentru acești copii. Și, deși a trecut puțin timp de când sunt deputat, să știți că m-am străduit să fac tot ce pot pentru dumneavoastră. PP-DD a fost primul partid, pentru prima dată intrat în Parlament, care a depus o lege pentru majorarea alocației copiilor. Acum să vedem dacă cei care au fost aleși cu 70% din sufragii aprobă legea PP-DD, semnată și de către deputatul Liliana Mincă”, a afirmat
lideraPP-DD Botoşani. Ea a adăugat că a cerut majorarea alocației pentru copii, de la 42 de lei la 200 de lei şi că așteaptă aprobarea legii!
Tot de
Ziua Copilului, la Zahoreni, deputatul
Liliana Mincă a mai botezat un copil, Giorgiana – Giulia, la biserica din sat, în timp ce sute de copii o așteptau la căminul cultural.
În aceeași zi,
deputatul Liliana Mincă a mers și în localitatea Bodeasa din Săveni. Aici, alți copii s-au bucurat de dulciuri, baloane și jucării, oferite de deputatul
Liliana Mincă în fața bisericii. Spre seară, în orașul Săveni, alte zeci de copii au primit jucării și dulciuri,
deputatul Liliana Mincă deplasându-se inclusiv în locuințele săvinenilor despre care știa că au copii mulți.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Doiniţa şi Verginel au făcut Ziua Copilului cu teatru şi micuţi în braţe - FOTOGALERIE