Unul dintre puţine locuri de agrement dinainte de revoluţie va trece probabil în curând în sistem privat. Cabana Stejarul a fost scoasă la licitaţie de Consumcoop Botoşani, proprietara clădirii. În ultima decadă a lunii ianuarie va avea loc deja a doua licitaţie.
Supravieţuieşte din nunţi şi botezuri
Conducerea unităţii cooperatiste a decis să renunţe la imobil întrucât profitul pe care îl aduce s-a tot diminuat după revoluţie. Dacă înainte de decembrie 1989 era perceput ca un local de lux, unde să găseau produse care nu mai putea fi cumpărate nicăieri în alt loc din Botoşani, mai ales în ultimul deceniu concurenţa a devenit tot mai acerbă. „
Cine îşi imaginează că un local trăieşte din încasările zilnice se înşeală. În Bucureşti da, este posibil, în Botoşani însă nu”, afirmă Gheorghe
Vâzdoagă, preşedintele Consumcoop Botoşani. Potrivit acestuia, ca şi o mulţime de alte unităţi cu din Botoşani cu un astfel de profil de activitate şi pentru aceasta principalele încasări provin din organizarea de nunţi, botezuri, onomastici. Evenimentele de acest tip permit încă unităţii să termine anul în profit, numai că, în opinia preşedintelui
Consumcoop Botoşani, imobilul are nevoie de investiţii serioase în următorii doi-trei ani pentru a face faţă concurenţei, iar afacerea să rămână pe plus.
Trei oameni de afaceri s-au interesat de clădire
Cabana Stejarul a fost scoasă prima dată la licitaţie anul trecut.
„Au fost trei oameni de afaceri care au cumpărat caietul de sarcini, dar până la urmă nu s-a prezentat nici unul”, mai spune
Gheorghe Vâzdoagă. Preţul de plecare stabilit pentru achiziţie este de un milion de lei, adică zece miliarde de lei vechi. Clădirea cuprinde inclusiv mai multe camere care sunt deschise şi pe timpul iernii, imobilul beneficiind de încălzire. Cabana Stejarul a fost construită în urmă cu aproximativ patru decenii şi a avut parte după revoluţie de mai multe lucrări de modernizare, dar nu şi de o reparaţie capitală.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu se întîlneşte cu Ponta la Stejarul