Nu mai puţin de 60 de arbori de pe Bulevardul Mihai Eminescu urmează a fi tăiaţi de salariaţii din cadrul serviciului edilitare din subordinea Primăriei. Motivul pentru care s-a ajuns la această drastică măsură îl constituie faptul că respectivii copaci s-au uscat şi prezintă un pericol pentru cetăţeni.
Situaţia arborilor de pe bulevard a mai fost semnalată în cadrul campaniei electorale de Mihai Tincu,
Tincu anunţă anchete anti Mişcare cu arbori seculari uscaţi de pavele
Însă nimeni nu ar fi luat în seamă semnalul tras pe atunci. Motivele care au dus la uscarea arborilor sunt diverse însă fac referire în principal la lucrările derulate pe bulevard.
„Este problema pe care am semnalizat-o şi în campania electorală. De fapt dl. Tincu a fost cel care a sesizat-o. Din cauza lucrărilor efectuate în Bulevard, fără simţ de răspundere, fie au fost secţionate anumite rădăcini, fie s-a blocat zona în care apa pătrundea în pânza freatică şi nu a mai permis accesul apei la rădăcină, fie s-au folosit nişte soluţii, am înţeles de ciment care au ajuns la rădăcină”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Edilul şef a mai menţionat că deja a atras atenţia şi constructorilor care derulează lucrări în municipiu şi că, oricum se vor lua măsuri în cazul firmei care a lucrat pe Bulevard, respectiv societatea Conrec.
„Ne aflăm în situaţia în care trebuie să tăiem aproximativ 60 de arbori. Eu am spus şi în campanie oraşul verde, oraşul verde şi în schimb pe bulevard se usucă zeci de tei şi atunci a trecut neobservată informaţia. Iată că acum se întâmplă şi APM ne-a informat, trebuie tăiaţi pentru că sunt un real pericol acum, se usucă şi Doamne fereşte se întâmplă accidente”, a mai spus
primarul. Respectivii copaci datează de aproximativ 8 decenii iar o nouă populare cu arbori pe bulevard constă într-o perioadă similară pentru ca zona să îşi recapete imaginea verde.