Aproximativ 170 de pelerini au pornit pe jos din județele Botoșani, Iași respectiv Neamț spre Biserica Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pentru a participa la slujbele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, pe 4 şi 5 august 2016.
Pelerinii vor parcurge zilnic, aproximativ 30 de km, iar seara vor fi cazaţi la parohiile pe unde vor trece. După ce vor merge aproape 150 de kilometri pe jos, tinerii din cele trei județe se vor întâlni la Biserica Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ în seara zilei de 4 august, unde vor participa la Slujba de Priveghere a Sfântului Ioan Iacob.
A doua zi, după Sfânta Liturghie a hramului bisericii, vor porni cu autocarul spre Schitul Stănile, urmând apoi să urce pe Muntele Ceahlău pentru a participa la slujbele oficiate cu ocazia praznicul Schimbării la Față a Domnului, pe 5 și 6 august 2016. Anul acesta, s-au alăturat pelerinilor din județul Botoșani și cinci tineri din ATOR Bucecea în frunte cu părintele Ioan Emanuil Cojocariu.
„Dăm slavă lui Dumnezeu că anul acesta au reușit și tinerii din ATOR Bucecea să fie pelerini pe urmele Sfinților nemțeni, în pelerinajul pedestru. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns cu bine în a doua zi, drumul e foarte lung, durerea de picioare a început să apară, dar cu rugăciunea inimii cred că vom reuși să ajungem la destinație. E greu, dar în același timp e și foarte frumos să călătorești cu prietenii care au mereu zâmbetul pe buze și spun: «E obositor, dar mereu totul e nou!»” a mărturisit atoreanul bucecean, Cezar-Ilie Murariu.
Mai multe fotografii și informații referitoare la cele trei județe din care s-au pornim pelerinii găsiți pe pagina de Facebook: Pelerinajul pedestru „Pe urmele Sfinților nemțeni”
Vezi și: Zeci de botoşăneni la mănăstire, în pelerinaj
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
ATENȚIE: Stradă închisă astăzi în municipiul Botoșani din cauza unei avarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Ianuarie 2025, cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Suport psihologic gratuit pentru liceeni, părinți și profesori
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Cancerul pulmonar, din ce în ce mai frecvent printre nefumători.
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile