S-au întâmplat o sumedenie de cazuri la Botoșani, cu înșelătorii în urma unor anunțuri publicate pe rețeaua OLX sau Autovit. Botoșănenii păgubiți au depus plângeri la Poliție, după ce au rămas fără sume cuprinse între 300 și 3.000 de lei, bani care au dispărut de pe cardurile bancare.
În general, persoanele care au un anunț de vânzare, de la o anvelopă la un aspirator sau chiar o mașină, sunt contactate de un potențial cumpărător. În general este preferată aplicația WhatsApp pentru purtarea negocierilor.
„Cumpărătorii” se prefac interesați de produsul vândut și solicită să facă plata banilor prin transfer, prin orice mod, iar cumpărătorul să trimită mai apoi produsul.
O botoșăneancă, spre exemplu, avea la vânzare un aspirator. A fost contactată de o persoană care i-a transmis că dorește neapărat să-l cumpere. Iar pentru asta are nevoie de numărul de card bancar pentru transferul sumei cerute. Ulterior, după această comunicare, posesorul cardului primește un link care generează un cod, care ar fi utilizat pentru autorizarea tranzacției. În realitate, acest cod le permite hackerilor să retragă toți banii disponibili în cont. În cazul aspiratorului, suma retrasă a fost de 2.600 de lei.
Un alt anunț, pe autovit de această dată, a făcut referire la vânzarea unui autoturism. Vânzătorul a fost contactat tot pe WhatsApp de un aparent cumpărător din Ungaria. I s-au cerut fotografii cu mașina și un video. Și răspuns la câteva întrebări: În ce stare e mașina? De ce o vindeți?, etc.
Ulterior, fără a încerca măcar să negocieze prețul de pe site, cumpărătorul trimite un mesaj prin care arată că este extrem de interesat, chiar disperat, să cumpere mașina. „O vreau acum! Când pot trimite agentul să o ridice? Eu nu sunt disponibil, sunt plecat din țară, dar trimit un agent de livrări, voi trimite inclusiv taxa lui prin transfer bancar”. Și solicită contul PayPall. Mesajul este unul standard și este „redirecționat”, semn că a mai fost utilizat.
Insistă cu transmiterea datelor bancare și mai mult, pentru credibilitate, trimite și o copie de permis a unui cetățean. Când i se răspunde că tranzacția se poate face la sosirea agentului pentru ridicarea mașinii și nu va primi niciun fel de informație despre cont PayPall sau card bancar, respectivul renunță și nu „mai este interesat” de mașină.
De la începutul anului și până în prezent, peste 50 de botoșăneni au fost păcăliți prin această metodă.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au demarat cercetări în aceste dosare penale privind infracțiunile de înșelăciune și acces ilegal la un sistem informatic, comise prin metoda ”phishing”.
„Atragem atenția persoanelor care au postat anunțuri cu diferite produse, pe care le oferă spre vânzare pe site-urile de profil, să nu ofere potențialilor cumpărători datele înscrise pe card pentru a primi contravalaorea produsului, ci doar numărul unic de identificare al contului, respectiv codul IBAN”,
ag. principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Polițiștii întâmpină probleme la acest moment în identificarea autorilor care, în cazul de față, se bănuiește că ar fi ucraineni.
„Încercăm să facem tot posibilul pentru identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere, însă activitatea este îngreunată în momentul în care trebuie să colaborăm și să comunicăm cu autoritățile străine, pentru că autorii provin din alte state care nu aparțin Uniunii Europene”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Există riscul ca acestea să fie clone false care extrag datele cardului. Ai grijă ca adresa website-ului în bara de navigare să înceapă cu „https” (și nu „http”), ceea ce înseamnă că este securizată (ex.: https://www.olx.ro/ și https://ing.ro/) și că URL-ul este cel corect.
Cardul bancar este un instrument de plată, nu de încasare. Adică este folosit ca să faci plăți și nu ca să încasezi banii pe card. Așa că NU oferi datele (număr, data de expirare și CVV2) altor persoane care susțin că îți vor trimite bani.
Un mesaj cu cod de autorizare nu va veni niciodată când trebuie să primești bani, iar dacă trimiți codul, înseamnă că autorizezi, de fapt, o plată.
Chat-ul OLX este cel mai sigur canal de comunicare, unde te putem proteja în caz de fraudă.
Nu accepta să-ți dai datele cardului pentru a primi contravaloarea unui produs vândut pe OLX. Plățile prin Livrarea prin OLX se fac doar ramburs, prin firma de curierat (primești banii cash sau în contul tău bancar).
Mesajele frauduloase pot include greșeli sau exprimări incorecte. Mai mult, mesajele pot avea o formulă de adresare generică, fără a fi personalizate cu numele sau prenumele tău.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024