Începând cu ora 15:00 a avut loc un nou protest în Piața Revoluției. De această, dată manifestarea a fost organizată de Alianța Părinților – Filiala Botoșani.
Au luat parte în jur de 50 de persoane de toate vârstele care doresc ca vaccinarea să nu fie obligatorie.
Protestul a fost unul tăcut, iar participanții nu au avut vuzuzele sau microfoane. Și-au adus pancarte cu diferite mesaje precum Unde este risc, trebuie să existe alegere! Libertatea este un drept, vaccinarea este o alegere!
Încercăm să tragem un semnal de alarmă pentru clasa politică care a fost votată să ne reprezinte în continuare, să ne dea libertatea de a putea să fim liberi ca să zic așa, să ne putem manifesta, să rămână (nr.vaccinarea) la libera alegere.
Adrian Mascan, organizator protest
În zonă au fost prezenți și mai mulți oameni ai legii pentru a nu fi incidente neplăcute.
Potrivit paginii Alianței Părinților, proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România (PLx 399/2017 din Camera Deputaților) conţine prevederea obligativităţii vaccinării pentru întreaga populație.
Oricine verifică textul legii va constata că articolele 6, 13, 16, 68, 71 (și nu numai) prevăd obligativitatea vaccinării pentru copii și pentru adulţi (cu oricâte vaccinuri și ori de câte ori ar decide statul), precum și amenzi uriașe în caz de refuz.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024