Trotuarele acoperite cu zăpadă şi gheaţă fac victime în rândul botoşănenilor. Zeci de persoane ajung la spital cu fracturi şi contuzii după ce alunecă pe gheaţă. Cei mai afectaţi sunt vârstnicii şi copiii, din cauza fragilităţii structurii osoase, dar şi a dificultăţilor întâmpinate la deplasare.
Potrivit Somax TV, numai în această săptămână au ajuns la spital peste 20 de botoşăneni care au suferit fracturi sau entorse în urma căzăturilor. Majoritatea au parte de traumatisme grave, fiind necesară internarea pe secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean „Mavromati”. Personalul medical de la Unitatea de Primire a Urgenţelor se aşteaptă ca de sărbători, numărul pacienţilor cu fracturi rezultate din cădere pe gheaţă să crească considerabil, din cauza scăderii temperaturilor, dar şi a circulaţiei intense de sărbători. Vârstnicii suferă în general fracturi ale membrelor superioare, dar şi de şold, cel mai greu vindecabile, de aceea medicii recomandă deplasarea cu precauţie a persoanelor de vârsta a treia, cele mai predispuse fracturilor şi entorselor.