Joi, 14 iunie 2018,ora 10.00, la sediul Penitenciarului Botoşani a avut loc festivitatea de închidere a anului şcolar 2017-2018, activitate la care au participat36 elevi -persoane private de libertate, învăţători, profesori şi diriginţi care au asigurat predarea la clase.
Reprezentarea din partea unităţii de învăţământ a fost asigurată de Loredana Secrieru, director al Școlii Profesionale Speciale“Sf. Stelian”Botosani.
Ca şi în anii anteriori, activitatea de predare a fost asigurată de cadre didactice delegate din cadrul unității de învățământ şi a vizat, în principal, următoarele materii: matematică, limba şi literatura română, biologie, geografie – istorie, precum şi alte materii corespunzătoare programei şcolare.Ca și element de noutate, în acest an școlar a fost posibil înființarea clasei a IX-a – profil tehnologic, în cadrul cărora au fost incluși pentru specializare 14 deținuți.
La începutul anului şcolar au fost înscrise, în învăţământului primar, gimnazial și liceal, 72 persoane custodiate, la sfârşit de an 45 dintre acestea finalizând studiile.
Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia unităţii penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare socială.
Semințe plante și semințe flori: cum să creezi o grădină sustenabilă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Poliția a confiscat mașina unui botoșănean bolnav dar contrabandist
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Botoșănenii mai răi în 2025: Polițiștii au pus cătușe la 11 persoane în doar o săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile