Zeci de familii botoşănene vor beneficia de alocaţii familiale diminuate, din cauza absenţelor înregistrate de copii la şcoală. Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) a primit deja o situaţie de la Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), cu privire la elevii înregistraţi cu absenţe nemotivate, care urmează a fi centralizată până la începutul săptămânii viitoare.
La o primă vedere numărul elevilor care au înregistrat mai mult de 10 absenţe ar fi de ordinul zecilor, la nivel de judeţ. Lipsa de la cursuri va afecta veniturile familiei din care provin elevii, din cauza unor modificări legislative din acest an, prin care sunt impuse reguli foarte stricte beneficiarilor, printre altele, copiii care adună mai mult de zece absenţe urmând a primi bani mai puţini. Modificările au apărut odată cu intrarea în vigoare de la data de 1 ianuarie a legii care introduce alocaţiile de susţinere familială şi care înlocuiesc vechile alocaţii complementare. „
Timp de trei luni li se reduce alocaţia cu 50% pentru fiecare copil. De exemplu dacă sunt doi copii şi ambii au înregistrat peste zece absenţe, atunci se ia câte 50% de la fiecare şi familia pierde”, a declarat
Sebastian Tocariu, director executiv AJPS. Conform situaţiei transmisă de către Inspectoratul Şcolar, există situaţii în care elevii botoşăneni au adunat între 30 şi 70 de absenţe. Măsura de diminuare a alocaţiei de susţinere familială va fi aplicată cu începere din luna august, pentru drepturile financiare aferente lunii iulie. Beneficiază de alocaţii de susţinere, familiile sărace cu copii care au venituri precare, aceste ajutoare fiind acordate diferenţiat, în funcţie de venitul per membru de familie dar şi de numărul ce copii.