Dat fiind faptul că în următori ani vor ieşi la pensie 50 de medici specialişti şi peste 150 de asistenţi de la Spitalului Judeţean Mavromati, conducerea unităţii se gândeşte să facă o analiză la nivelul secţiilor.
Aceasta ar urma să fie efectuată pentru a vedea cu exactitate unde şi pe ce domenii de specialitate ar fi nevoie să se facă angajări.
„Da, intenţionăm să aducem medici tineri, dar după ce o să facem o analiză serioasă să vedem acolo unde ne trebuie medici tineri. Nu pot să o numesc strategie, există un gând, strategia încă nu este pentru că asta înseamnă analiză. Deci, e clar că sunt medici care se apropie de pensie şi trebuie să ne gândim la viitorul spitalului. O să încercăm să atragem de la Iaşi sau din alte părţi”, a declarat
Viorel Iliuţă managerul spitalului.
Potrivit conducerii unităţii, există deja o listă cu medici rezidenţi şi după finalizarea analiazei o să se decidă dacă va fi adus personal medical.
CITEŞTE:
Angajări în sănătate pe lefuri de 1.500 – 1.700 de lei – LISTA locurilor de muncă