Sunt persoane care locuiesc în mediul rural unde deficitul de medici este din ce în ce mai adâncit.
Zeci de mii de locuitori sunt privați de asistență primară sau sunt nevoiți să facă naveta în comunele vecine pentru a beneficia de îngrijiri medicale, anunță Agenția de presă Rador.
În prezent, sunt vacante 25 de posturi, cele mai multe în mediul rural, iar în multe alte localități profesează medici în prag de pensionare.
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate din Botoșani, Alina Mustiață:
”Avem mare nevoie, practic față de anul 2022, au plecat șase medici, deja suntem un deficit cu 25 de medici de familie și jumătate dintre medicii pe care îi avem acum în contract sunt peste vârsta de 60 de ani. Este o problemă cunoscută la nivel național, discutată, la nivelul Casa Naționale, s-a luat această măsură cu privire la creștere a finanțării, sperăm să avem și rezultate bune”.
În județul Botoșani există un medic de familie care a atins venerabila vârstă de 81 de ani și continuă să profeseze pentru a-i ajuta pe oamenii din comunitate.
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile