Astfel, în primul trimestru al acestui an, s-au realizat încasări totale din impozite şi taxe locale, taxă salubrizare şi venituri din valorificări de bunuri în sumă totală de aproximativ 16,5 milioane, faţă de puțin peste 16 milioane în trimestru, cu o creştere de 3,41%.
Faţă de prevederile din bugetul local, repartizate pe trimestrul I al acestui an, creşterea încasărilor realizate este de 2,21%.
La taxa de salubrizare încasările realizate în perioada menționată sunt în valoare de 2,3 milioane de lei, mai mari decât cele realizate în trimestrul I din anul precedent, și anume de doar 1,9 milioane.
Au plătit integral până la data de 31 martie 2014 impozitele datorate pe întregul an şi au beneficiat de bonificaţii:
- 20.050 contribuabili persoane fizice în anul 2014, faţă de 19.020 contribuabili persoane fizice în anul 2013 - la impozitul pe clădiri;
- 4.003 contribuabili persoane fizice în anul 2014, faţă de 3.822 contribuabili persoane fizice în anul 2013 - la impozitul pe teren;
- 9.454 contribuabili persoane fizice în anul 2014, faţă de 9.116 contribuabili persoane fizice în anul 2013 - la impozitul pe mijloacele de transport.
Valoarea totală a bonificaţiilor acordate contribuabililor care şi-au achitat integral impozitele şi taxele pe anul 2014 a fost de 505.000 lei, faţă de 454.000 lei bonificaţii acordate în anul 2013, cu o creştere de 11,2%.
(G.E)
CITEȘTE:
Mii de botoşăneni care şi-au plătit impozitele ar putea fi încă datori la stat