Luna, ora 11:00, 25 iulie 2011. Zeci de săteni stau la coadă pe scările Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Dat fiind faptul că temperaturile de afară erau deja ridicate, unii s-au adăpostit la umbră pentru a-şi aştepta rândul la uşă, alţii, pe pervazul exterior al clădirii. Un angajat de la pază dirija oamenii pe scări până la etajul 2, la biroul unde se depun cererile pentru subvenţii la bovine.
Zeci de oameni stau în soare, adjuncta e prea ocupată să discute de problemele fermierilor...
La etajul superior, o altă coadă, cu mai puţine persoane, care îşi aşteptau rândul la depunerea cererilor. Ghinion însă, întrucât o pană de curent a prelungit aşteptarea sătenilor cu câteva zeci de minute. Reporterul
Botoşăneanul.ro a încercat să poarte o discuţie cu directorul adjunct al instituţiei, Gica Huţanu despre măsurile luate în privinţa reluării furnizării energiei electrice. Cea care a preluat şi o parte a atribuţiilor directorului executiv, funcţie neocupată la nivelul instituţiei, a afirmat însă că este extrem de ocupată şi l-a dirijat către purtătorul de cuvânt, singurul care mai face declaraţii oficiale. Ioan Serediuc a fost însă de negăsit timp de aproximativ 15 minute. A revenit degajat, cu mâinile în buzunare şi extrem de iritat de întrebările reprezentantului mass-media, cu privire la faptul că se afla în afara instituţiei în timpul orelor de program şi asta în timp ce oamenii stăteau la coadă.
... Iar purtătorul de cuvânt e ocupat cu ameninţările
„Treaba mea unde eram, dar ce, mata faci anchetă, nu ţi-am spus că eram sus? Hai d-le, lasă-mă cu plătitul acesta din bani publici aşa pe toate culoarele astea, că sunt plătit din banii dumitale, eu sunt plătit din banii dumitale, nu? Te rog frumos să ai obraz şi nu are rost să mă cert, dar astea sunt acuze foarte grave astăzi, că ne batem joc de oameni, demonstraţi-mi că îmi bat joc de oameni”, au fost câteva dintre afirmaţiile
purtătorului de cuvânt de la APIA. Acestuia i s-a arătat spre coada de afară, lucru care l-a enervat şi mai tare pe angajatul instituţiei. În loc să rezolve problemele oamenilor care aşteptau în soare, acesta a considerat că mult mai nimerit este să prolifereze ameninţări, deşi nu i se cereau decât informaţii publice dintr-o instituţie publică ce trăieşte din bani publici. „
Ce e aia? Aşa arătaţi tot timpul arătaţi aşa în ziarul dvs. aşa, tot timpul aşa arătaţi. Eu sunt supărat de data trecută. (n.r. referire la articolul https://www.botosaneanul.ro/stiri/sute-de-teni-trimi-de-apia-la-chio-c-pentru-rent/) Lasă că o să vedem şi cu acreditarea dvs. la instituţie, da, da, da, verificăm şi acreditarea. Veniţi aici aşa, pe post de dirijor, ce sunteţi dvs.?”, şi-a încheiat tirada
Ioan Serediuc.
Serediuc face mişto în comunicate oficiale
Nu este prima dată când reprezentanţii APIA se comportă într-un asemenea hal. La începutul lunii iulie, după aşteptări de minute bune şi după mai multe insistenţe, Gica Huţanu a acceptat să vorbească despre preluarea unei părţi a atribuţiilor fostului director executiv. Şi aceasta în condiţiile în care rămăsese, atunci ca şi acum, cel mai important om din instituţie. Mai mult, deşi despre încetarea mandatului lui Ion Constantin şi transferarea unor prerogative către şefa adjunct s-a scris pe baza unor documente, care au şi fost prezentate în ziar, purtătorul de cuvânt a trimis drept la replică. Omul plătit din bani publici să facă imagine instituţiei a preferat inclusiv "miştoul" într-un comunicat oficial. Astfel, chiar la începutul acestuia el preciza că îl trimite "
pentru a evita abordările de tip telenovelistic".