Asta după ce societățile deținătoare au fost informate că au montat panourile în zone restricționate, fără ca cei în cauză să procedeze la dezafectarea acestora.
În luna martie, polițiștii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcții, împreună cu Direcția Urbanism - Serviciul Patrimoniu, au efectuat verificări cu privire la respectarea legislației în domeniul afișajului stradal pe teritoriul administrativ al municipiului Botoșani.
Astfel, au fost identificate 40 de amplasamente pe care erau montate panouri publicitare, pentru care societățile verificate nu dețin un titlu legal asupra terenului ocupat, respectiv contract de ocupare a locațiilor pe care au amplasat mijloacele de publicitate.
De asemenea, panourile publicitare sunt amplasate în zona restricționată reglementată conform prevederilor art. 12 din HCL nr.177/2018, privind aprobarea regulamentului publicitate.
Societățile deținătoare de panouri publicitare amplasate pe teritoriul administrativ al municipiului Botoșani, în zone restricționate, au fost notificate în anul 2021 de către Primăria municipiului Botoșani să procedeze la dezafectarea panourilor și aducerea terenului la starea inițială, dar nu s-au conformat celor dispuse.
Având în vedere prevederile art. 33 din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, urmare celor constatate, cele două structuri (Biroului Disciplina în Construcții și Serviciul Patrimoniu) au întocmit documentația necesară în vederea emiterii Dispoziției Primarului pentru dezafectare pe cale administrativă a panourilor amplasate ilegal, informează Poliția Locală Botoșani.
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile