Peste 30 de restaurante din judeţ, unde vor fi organizate mese festive în noaptea de Revelion, au fost verificate de inspectorii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani.
Acţiunea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi
valorilor. Pe timpul controalelor s-a urmărit: respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă stabilite pentru construcţii şi/sau amenajări, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora (stingătoare, hidranţi interiori, accesorii la panourile de incendiu), starea căilor de acces şi evacuare interioare şi exterioare, sau existenţa rezervelor de apă pentru incendiu şi asigurarea protecţiei anti-îngheţ a acestora. De asemenea, pompierii au verificat respectarea prevederilor normative la exploatarea instalaţiilor, aparatelor şi echipamentelor electrice şi electronice, sistemelor de încălzire locală sau centrală, modul de marcare a spaţiilor /locurilor în care fumatul este interzis, precum şi amenajarea spaţiilor şi locurilor pentru fumat, instruirea personalului privind modul de acţiune în cazul situaţiilor de urgenţă sau asigurarea sistemelor de anunţare şi alertare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Sfaturi de la pompieri pentru restaurante
Pentru ca trecerea de la un an la altul să nu fie umbrită de evenimente nedorite, ISU Botoşani vă recomandă :
- nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc şi pe terase. Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule;
- nu permiteţi copiilor utilizarea unor asemenea mijloace pirotehnice;
- nu parcaţi autovehiculele în locuri care să blocheze sau să îngreuneze accesul autospecialelor de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
- verificaţi instalaţiile electrice şi evitaţi suprasolicitarea acestora;
- nu faceţi foc de tabără în imediata vecinătate a cabanelor montane sau pe timp de vânt;
- acordaţi o atenţie deosebită utilizării în siguranţă a mijloacelor de încălzire cu combustibil solid, lichid sau gazos, prin evitarea supraalimentării sobelor cu sau fără acumulare de căldură şi prin asigurarea supravegherii permanente;
- se interzice aşezarea mobilierului (scaune, mese) sau a bagajelor şi uscarea echipamentului sau hainelor în imediata vecinătate a acestor mijloace de încălzire;
- nu amplasaţi pomul de Crăciun în apropierea perdelelor ori în camera copiilor ;
- nu utilizaţi instalaţii de iluminat ornamental cu defecţiuni sau improvizaţii ;
- verificaţi menţinerea liberă a căilor de acces, intervenţie şi evacuare în şi din clădirile de turism, agrement şi alimentaţie publică, precum şi alte spaţii amenajate special în care se organizează petrecerea de Revelion şi marcarea corespunzătoare a acestora, asigurând cunoaşterea lor de către participanţi;