O parte dintre salariaţii Consiliului Judeţean ar putea rămâne fără loc de muncă după ce, Guvernul a adoptat un act normativ în şedinţa precedentă pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale precum şi pentru stabilirea numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la ministere şi la instituţiile şi autorităţile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului.
Concret, administraţiile publice locale sau autorităţile judeţene vor avea un anumit număr de posturi calculat la cel al populaţiei din oraşe sau judeţe. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, prevederile acestui act normativ încă nu sunt destul de clare însă în cazul în care ar urma să fie aplicat, la CJ Botoşani numărul maxim de posturi ar urma să fie de 250. „
Trebuie să vedem dacă ordonanţa asta care încă nu este destul de clară ne obligă să rămânem cu 250 de angajaţi, e foarte, foarte dificil. Ordonanţa spune că desfiinţează posturile vacante, spune că se reduc 4% posturi din ministere şi mai jos face un tabel unde spune că după numărul de locuitori este şi numărul maxim de posturi de ocupat. Şi la 400.000 de locuitori cât avem noi, ar trebui să am 250 de angajaţi”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
Mai mult decât atât, ce este mai grav este faptul că numărul maxim de posturi prevăzut în ordonanţă face referire şi la instituţiile subordonate Consiliului Judeţean. „
Asta e pe ordonator principal de credite unde îmi intră şi drumurile şi Şcoala de Arte şi Meserii şi Muzeul şi Biblioteca şi Memorialul şi Rapsozii….Şi eu acum 403 plus 80 de posturi vacante şi ca să rămân la 250 vă daţi seama ce înseamnă? Nu am înţeles bine, am dat la mine la verificat, nimeni nu a înţeles”, a mai spus
Florin Ţurcanu. Ceea ce înseamnă că la Botoşani, din rândul salariaţilor de la CJ ar urma să rămână fără loc de muncă în jur de 70 de salariaţi.
CITEŞTE:
ADIO de la CJ pentru tichetele de masă de la Spitalul Judeţean