Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Botoşani şi-a tăiat majoritatea arborilor din curtea instituţiei. Oficial, ceea ce s-a întâmplat acolo se numeşte „toaletare”, însă în realitate este cu totul altceva.
Şi aceasta pentru că în urma operaţiunii au rămas nişte ţepe uriaşe, peste 30 la număr, care în cele mai fericite cazuri mai au câteva frunzuliţe. Decizia aşa-numitei toaletări a fost luată chiar de conducerea APM Botoşani, prin directorul Eugen Mateciuc, după întocmirea unui referat de către un compartiment din subordine şi pusă în aplicare de către un agent economic.
Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu (CJGM) este instituţia abilitată să intervină în astfel de cazuri şi a care a şi solicitat explicaţii de la APM. Acestea au fost însă atât de convingătoare încât s-a hotărât să nu se aplice nici o sancţiune. Iar asta poate şi pentru că postul de comisar şef este ocupat de o persoană detaşată de la APM, care susţine că acţiunea a vizat „arborii oţetiţi” ce provocau o mulţime de probleme. Printre altele, crescuseră prea mari, crengile loveau în geamuri, iar în birouri era lipsă de luminozitate. În plus, afectau staţia de măsurare a calităţii aerului din grădina instituţiei şi staţia de supraveghere a radioactivităţii mediului, aparatură care costă aproape un milion de euro.
„Nu a fost o tăiere, ci o toaletare. Am cerut Agenţiei pentru Protecţia Mediului o informare în sensul acesta, este o informare care a fost trimisă şi către Prefectură. La toaletare APM cred că nici nu trebuie să-şi dea avizul”,
Cristina Kashyap, comisar şef interimar Garda de Mediu Botoşani.
Potrivit acesteia, profilul de sol, care ar avea un strat de numai 30 – 40 de centimetri, nu s-ar preta pentru plantarea unor arbori cu coroană aşa mare în acea zonă.
„Într-adevăr, aşa cum spunea şi dl. director de la Agenţie, nu este cea mai bună metodă de toaletare, dar s-a mers pe SEAP, a fost cineva agreat, iar aici achiziţiile nu mai depind de APM”,
Cristina Kashyap, comisar şef interimar Garda de Mediu Botoşani.
Primul reprezentant al Guvernului în Botoşani a primit explicaţii oficiale de la directorul APM Botoşani.
„Ni s-a transmis că au o instalaţie de măsurare a calităţii aerului şi acei arbori încurcau zona respectivă”,
Dan Şlincu, prefect.
Arborii „toaletaţi” s-au plantat după construcţia clădirii, care a fost finalizată prin 1996, iar alt motiv al măsurii drastice a fost şi acela că intrau în gardul viu din faţa instituţiei.
Directorul Eugen Mateciuc a recunoscut senin la Tele’M că a fost o măsură administrativă, „nu cea mai fericită”, că doar o parte din arbori se vor regenera şi că… „nu poate să fie numai bine”.
Zeci de ţepe în curtea unei instituții publice: Nu poate să fie numai bine – GALERIE FOTO - https://t.co/RzCuSYu9in pic.twitter.com/DfiCM65C4B
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 20 mai 2017
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024