Pe schelele din exteriorul clădirii
Teatrului „Mihai Eminescu”, muncitorii zidesc și cioplesc de zor. Șeful de șantier promite o fațadă cu înfățișare romantică, aidoma celei din 1914, când a fost construit teatrul județean. În fosta grădină de vară excavatoarele intervin pentru viitorul proiect, care prevede în spatele clădirii rezervoare de incendii.
„Am terminat și zidăria la grupurile sanitare, am început lucrarea pricipală, suntem în grădina de vară pentru rezervoarele de incendii, și se lucrează la sala mare, la desfacere”, a declarat
Ioan Chideșa, șef de șantier.
Din sala de spectacole a mai rămas doar bolta din tavan, pereții sunt „căptușiți” cu schele, iar scena este o groapă mare împrejmuită de cărămizi golașe. În locul ropotelor de aplauze, se aud aparatele de sudură și bormașinile muncitorilor.
În vara anului viitor, șantierul ar trebui să ajungă la stadiul final, iar piesele de teatru se vor muta, în sfârșit, acasă.
(C.B.)
CITEȘTE:
Teatrul Mihai Eminescu îngropat în moloz – GALERIE FOTO & VIDEO cu șantierul, primarul și Victor prin var
[[galerie-foto]]