Părinții care trebuie să stea acasă dacă școala se mută în online vor primi o indemnizație de la stat de până la 193 de lei brut zilnic. Ordonanța de Urgență care prevede măsura a fost adoptată. Există însă și câteva condiții.
Părinţii vor primi 75% din salariul de bază dintr-o zi lucrătoare, mai exact o sumă maximă de 193 lei pe zi brut.
Această ordonanţă vine la pachet cu un set de reguli. De exemplu, pot beneficia de zilele libere doar părinţii ai căror copii nu au mai mult de 12 ani, sau 26 de ani, în cazul copiilor cu dizabilităţi.
De altfel, zilele libere se acordă unui singur părinte, doar dacă celălalt nu beneficiază la rândul său de zile libere, scrie stirileprotv.
Dacă unul dintre părinţi este în concediu de creştere a copilului, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere, e în concediu de odihnă sau fără plată, are raportul de muncă suspendat sau are venituri din alte activități și drepturi nu se încadrează în condiţiile impuse.
Ordonanţa se aplică și părinților din familii monoparentale, iar pentru a sta acasă, părinţii trebuie să depună o cerere la angajator.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024