Manifestările organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” au debutat sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 13.00, cu vernisarea expoziției stradale „Poeți contemporani cu Eminescu”, în parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Expoziția a fost concepută sub aspect grafic de Liliana Grecu, cu o selecție și texte aparținând Luciei Țurcanu și realizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud.
La eveniment au participat, alături de Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, precum și scriitori botoșăneni și alți iubitori de poezie.
”Am elaborat o expoziție stradală în colaborare cu Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud, acolo unde această expoziție a fost expusă, iar astăzi o propunem botoșănenilor. Ideea expoziției vine de la o antologie. În anul 1990 apărea antologia ”Poeți de pe vremea lui Eminescu”. Eugen Lungu includea în acest volum 18 poeți junimiști, care au scris în perioada în care și Eminescu scria și își publica textele. Cei mai mulți dintre acești poeți l-au și cunoscut pe Eminescu, unii au fost prieteni cu Eminescu. Pornind de la această antologie, ne-am propus să completăm lista poeților de pe vremea lui Eminescu, pentru a restabili contextul larg în care a debutat Eminescu și și-a publicat ulterior celelalte lucrări. Astfel, am încercat să cuprindem perioada 1850-1889”,
Lucia Țurcanu, cercetător Memorialul Ipotești
Expoziția stradală „Poeți contemporani cu Eminescu” cuprinde 68 de medalioane, începând cu Gheorghe Asachi și se încheind cu poeta Iulia Hașdeu.
”În acea perioadă coexistau cam trei generații de poeți care își publicau poemele în cele peste 120 de reviste din epocă. Unii dintre poeții expuși au fost poeți importanți în epocă, unii au rămas poeți importanți în istoria literaturii române, alții au fost apariții efemere”,
Lucia Țurcanu, cercetător Memorialul Ipotești
Medalioanele au fost realizate pe trei componente. Astfel, fiecare medalion cuprinde un citat despre poetul selectat, semnat fie de Eminescu însuși, fie de unul dintre scriitorii din acea epocă, ”tocmai pentru a arăta cum era perceput poetul expus în epocă”. Urmează informații bio-bibliografice, câteva date importante din viața autorului, volumele de poezie publicate și câte un fragment din poezia autorului expus.
”Este un îndemn la lectură, un îndemn de a redeschide cărțile autorilor expuși. Scopul este de a prezenta contextul pentru a înțelege mai bine unicitatea și valoarea lui Eminescu, dar și de a scoate din anonimat nume de autori care au scris în aceeași perioadă cu Eminescu. Unii l-au influențat pe Eminescu, alții au anticipat chiar poezia modernă”,
Lucia Țurcanu, cercetător Memorialul Ipotești
Pentru a aduce în actualitate autorii expuși, poeții botoșăneni au fost invitați să citească un fragment din operele celor expuși. Au răspuns invitației poeții Nina Viciriuc, Gabriel Alexe, Vasile Iftime și Stelorian Moroșanu.
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024