Tradiția este continuată la Botoșani indiferent de voci contra sau pro. Zilele Orașului vor fi organizate și în 2015 cu toate detaliile ce țin de un asemenea eveniment adică sarmale la Biserica Sf. Gheorghe și concerte cu mici și bere undeva prin oraș. Adică unde s-or înțelege consilierii: Centrul Istoric sau Pietonalul Unirii.
Banii necesari pentru susținerea acțiunilor se vor împărți frățește între Primărie și sponsorii locali.
”Au fost prinși bani pe buget, s-a discutat aici public în CL. Rămâne de stabilit perioada. Ca de fiecare dată va fi un mix între o parte din fondurile aprobate din buget și o parte din fondurile allocate de către sponsori”, a spus primarul.
Pe considerente financiare și dat fiind faptul că folosirea banilor de la buget pentru aceste sărbători a produs patimă în plenul municipal, primarul spune că a văzut același lucru și la primăria ce-a fost condusă de actualul președinte al României, Klaus Iohannis.
Ovidiu Portariuc: ”Apropos de asta vroiam să spun că am citit un material acum câteva zile era vorba despre orașe și cum sărbătoresc sărbători de iarnă sau ale orașului. Pe primele locuri la evenimente realizate din bani de la buget se afla Sibiu, Cluj, Iași. Sibiu avea 6-7 miliarde pe an doar pentru realizarea evenimentelor culturale”.
Singura deosebire față de anii anteriori ar fi faptul că anul acesta Zilele Orașului nu se vor mai ține în jurul datei de 23 aprilie și vor fi duse spre Ziua Muncii.
”S-ar părea să fie acea perioadă de la finele lunii aprilie, chiar la începutul lunii mai pentru că este imediat după Paști, prima săptămână și ar rămâne o pauză de 10 zile între cele două evenimente. Să decalăm cu o săptămână, oamenii sunt liberi și temperaturile poate mai crescute”, a concluzionat edilul.
Deocamdată nu au fost stabiliți eventualii artiști care ar putea concerta la Botoșani. (G.E.)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024