Societatea Termica moare puţin cîte puţin, locul ei fiind acaparat treptat de nou înfiinţata Modern Calor. Şi dacă iniţial se decisese ca Termica să se ocupe cu producerea energiei termice către populaţie, iar Modern Calor de transport şi distribuţie, se pare că, într-un final, prima dintre societăţile amintite ar putea să dispară. „
Pînă noua societate va obţine licenţele mai durează. S-a discutat să rămînă totuşi producţia la Termica, dar dacă intrăm într-un impas şi finanţele blochează tot…dacă nu ai producţie degeaba ai transport şi distribuţie. Cît va mai exista oficial Termica depinde de cît de repede va obţine noua societate licenţele de la ANRE şi ANRSC. Ei au avut o licenţă provizorie ca să participe la licitaţie, după licitaţie se merge din nou la cele două structuri şi obţii licenţele necesare. Şi acum noua societate este în această etapă”, a declarat
Florin Sandu, director general Termica. Şeful Termica a mai declarat că, deocamdată activitatea societăţii se desfăşoară în condiţii normale. De asemenea şi în cazul celor circa 250 de angajaţi situaţia rămîne neschimbată, nemaifiind anunţate reduceri de personal, iar în cazul în care producţia va fi preluată de Modern Calor şi salariaţii vor fi încadraţi la noua societate.