Astăzi 28 martie 2013, a avut loc la Botoşani în sala de Marmură a Teatrului Mihai Eminescu o întâlnire prin care s-a marcat Ziua Asistenţei Sociale. La întrunire au participat membri de la Colegiului Naţional ai Asistenţilor Sociali, reprezentanţi ai Poliţiei Locale, Jandarmeriei şi primari din comunele judeţului. Printre aceştia, au mai fost prezenţi şi deputatul Tamara Ciofu, senatorul Doina Federovici, deputatul Roxana Anuşcă, deputatul Cristian Roman şi senatorul Viorel Grigoraş.
Evenimentele organizate în cadrul ZAS 2013, au avut ca slogan: Responsabilitate, Comunitate, Participare Socială, ce readuc în atenția publicului larg faptul că asistenţii sociali sunt persoanele care aduc un plus de valoare societăţii, activitatea acestora având o importanţă deosebită în stabilirea echilibrului social. Printre cei prezenţi, care au ţinut un mic discurs s-au numărat senatorul Doina Federovici şi deputatul Tamara Ciofu. „ Importante este ca, ceea ce transmiteţi dv. să ajungă acolo unde trebuie, iar noi în adevăratul sens al cuvântului să vă reprezentăm aşa cum se cuvine”, a declarat Doina Federovici. Cei doi politicieni au afirmat că se află la această întâlnire pentru a prelua problemele din acest domeniu şi a le prezenta mai departe, spre a putea găsi o rezolvare. Nu a luat în schimb cuvântul nici de această dată deputatul Roxana Anuşca care a făcut doar act de prezenţă la acest eveniment.
CITEŞTE:
Federovici, interpelare dură în Senat : Ne acoperim de hârtii și răspunsuri seci
[[galerie-foto]]