Activitățile prilejuite de deschiderea parcului de joacă pentru copii vor avea loc odată cu îmbunătățirea vremii, la o dată stabilită și anunțată ulterior, promit edilii. Ca o recompensă,
Primăria Botoşani își deschide porțile pentru copii.
Ovidiu Portariuc îi invită pe cei mici la sediul instituţiei din centrul oraşului începând cu orele 14.30 să viziteze clădirea în care lucrează aleşii. Aici se vor întâlni cu personaje de poveste, vor avea loc demonstrații de face-painting și se vor bucura de alte surprize pregătite de municipalitate.
“Chiar dacă vremea este nefavorabilă și pe 1 Iunie nu vom putea inaugura alături de cei mici locul de joacă realizat de Primărie, le vom face o bucurie și vom sărbători împreună această frumoasă zi dedicată copiilor. Mâine vom deschide ușile Primăriei copiilor și părinților care îi însoțesc, ne vom bucura de sărbătoarea copiilor, iar cei mici vor avea parte de multe surprize, chiar de ziua lor”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
O altă surpriză a municipalității este o plimbare cu un tramvai special amenajat pentru ei, duminică, 1 Iunie, începând cu orele 15.30, din stația Luceafărul (capăt 101).
CITEŞTE ŞI:
Ziua Internațională a Copilului sărbătorită în noul loc de joacă, primarul aşteaptă şi bunicii