În anul 2008 când Mircea Dinescu primea Premiul Național Mihai Eminescu, Botoșani era onorat de prezența a doi miniștri, de ziua culturii naționale.
A trecut un deceniu de la venirea în nordul țării a celor doi: ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu şi cel al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, care era și atunci vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Nu au mai fost și alți miniștri ai culturii care să acorde aceiași importanță județului în care s-a născut Mihai Eminescu.
Decât după ce calitatea lor ministerială era la timpul trecut.
Acest aspect a fost subliniat de primarul Cătălin Flutur care însă a apreciat prezența, cea mai remarcabilă, la Zilele Eminescu a unui ambasador.
Care a venit, fără să fie chemat de cineva.
„Am constatat că este cea mai marcantă prezență la manifestările noastre de Zilele Eminescu. Din păcate, știți și dv. nici măcar ministrul culturii nu ne onorează cu prezența la această manifestare care, dacă vorbim de cultură și de ziua națională a culturii române, Botoșaniul este măcar pentru o zi capitala culturală a României și dacă e să-l așteptăm pe ministrul culturii, nicidecum pe cel al economiei”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Printre poezii și versuri, jerbe de flori sau Te Deum, Excelența Sa s-a interesat și de botoșăneni sau nevoile lor.
„Dl ambasador a vrut să știe câteva ceva despre Botoșani, nu atât din punct de vedere cultural ci și în ceea ce privește potențialul nostru economic. Am avut o discuție despre problemele sociale, am evocat organizațiile neguvernamentale din Marea Britanie care sunt prezente în județul Botoșani încă din anii 92 – 93. Am făcut o informare, spun eu, cât se poate de exactă despre problemele pe care le are județul și municipiul Botoșani”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
După vizita la Primăria Botoșani, Excelența Sa, Paul Brummell ambasadorul Marii Britanii în România, a vizitat Palatul Administrativ.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Medic din Botoșani, trei metode simple pentru a slăbi după excesul de sărbători
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile