Cu acest prilej, la sediul instituţiei în data de 24 octombrie 2014 ( în intervalul orar 9:00 – 14:00) sunt invitați toţi cetăţenii interesaţi de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar la nivelul acestei instanţe, având posibilitatea de a vizita palatul de justiţie, de a discuta cu magistraţii aspecte generale privind înfăptuirea actului de justiţie, precum şi de a avea acces la informaţii generale şi de specialitate privind activitatea de judecată. Invitaţia se adresează, în special, elevilor şi studenţilor dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei.
Cu această ocazie, prin intermediul Biroului de informare şi relaţii publice şi a serviciului de registratură şi arhivă, vor fi puse la dispoziţia publicului în scopul informării ghiduri privind organizarea sistemului judiciar.
Programul de vizitare se desfăşoară între orele 9:00 – 14:00, iar cei interesaţi de vizitarea Palatului de Justiţie, se vor adresa personalului care asigură paza instanţei, urmând a fi conduşi la biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Botoşani – camera P02, pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii.
”
În vederea organizării cât mai eficiente a evenimentului, vă adresăm respectuos rugămintea de a confirma participarea, până la data de 23 octombrie 2014 – ora 14:00.”, se arată în comunicatul remis de
Tribunalul Botoșani.
CITEȘTE:
Ziua Europei sărbătorită cu tort şi prezentare de modă