Asemenea anilor precedenți și prin prevederile legale actuale din România, la Botoșani s-a marcat și anul acesta Ziua Imnului Național. „Deșteaptă-te, române” este unul dintre simbolurile care fac inima românilor să tresalte. Sau, ar trebui!
La Botoșani față de anul trecut, evenimentul a decurs aproximativ în aceleași coordonate. Au fost mici modificări, în sensul în care participanții au ajuns singuri la locul desfășurării acțiunii, fără tradiționala coloană oficială ce urca Pietonalul Unirii iar prefectul Dan Șlincu a apărut singur de undeva de pe Bulevard, într-o pauză de câteva minute care nu a putut fi umplută cu nimic.
Ca și anul trecut și astăzi Dan Șlincu a dat onor Gărzii Militare și mai apoi s-a alăturat tuturor oficialilor prezenți, iar militarii au defilat pe câteva zeci de metri, în aplauzele botoșănenilor răsfirați pe marginile trotuarelor. Anul acesta în schimb, oficialii Prefecturii au închis bulevardul într-o zi de vineri, la o oră de trafic, (de la ora 10:00 la 11:00) pentru o repetiție generală care din câte s-a putut observa astăzi, aproape că nu și-a găsit justificare. Și asta în condițiile în care puteau face acest lucru, în weekend, la lăsarea serii, pentru a nu provoca ambuteiaje în trafic.
Mai mult, anul acesta au predominat copiii. Din județ, pe pietonal aflându-se tineri de la Ansamblul „Dor de Horă” din Cristești, fete de la Centrul Prietenia dar și alți copii de la diferite unități educaționale.
Dacă doamnele însoțitoare aveau rochii vaporoase și sandale, la temperaturi de peste 30 de grade, unii dintre copii au fost aduși cu căciuli din miel pe cap și cu șosete din lână și opinci în picioare și au fost ținuți astfel timp de o oră cât a durat ceremonia. Portul popular plecat din rândul oamenilor de la sate, chiar și la nivelul de educație existent acolo, nu impune articole vestimentare de iarnă, pe timpul verii.
Dincolo de aceste aspecte, ceremonialul festiv a avut și momente încărcate de emoție, de la intonarea celor șase imnuri pe care le-a avut România, de către muzica militară de la Brigada 15 Mecanizată de la Iași, până la semnificațiile imnurilor citite de glasuri cristaline de copii sau versurile din „Deșteaptă-te, române” izvorâte din sute de piepturi.
Oamenii prezenți au primit stegulețe tricolore pe care le-au fluturat când au defilat militarii. Niciun politician nu a luat cuvântul.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile