Imediat după ce în jur de ora 11:00 toți invitații s-au adunat în curtea instituției, reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat onorul militar iar ulterior s-a intonat Imnul Național al României. Mai apoi, șeful IJJ a cerut să se țină un moment de reculegere pentru jandarmii care au căzut la datorie.
”Ziua de 3 aprilie este foarte importantă pentru noi, toți cei care purtăm uniforma de jandarm. Este ziua în care sentimentul de mândrie, generat de apartenența la o instituție europeană modernă, capabilă să facă față cu succes tuturor provocărilor actuale, este mai puternică decât oricând”, a spus printre altele
inspectorul șef al IJJ, Constantin Moroșanu.
”Familia Ministerului de Interne s-a reunit azi pentru a sărbători pe unul dintre membrii săi importanți. Jandarmii, camarazii noștri împlinesc pe data de 3 aprilie 164 de ani. Ceea ce înseamnă că lucrează în cadrul unei instituții ce a acumulat experiență și profesionalism timp de peste un secol și jumătate încă de la data la care domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica aproba hotărârea divanului obștesc și semna legiuirea pentru reformarea codurilor de jandarmi”, a spus și
prefectul Costică Macaleți în discursul său.
”Am să vă salut și să vă exprim respectul colegilor pompieri botoșăneni pentru dv. camarazii noștri în obsesia zilnică pentru grija și siguranța cetățeanului botoșănean. Felicitări pentru ceea ce faceți, felicitări pentru ceea ce sunteți și faptul că astăzi aveți invitați aici reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor județene este un semn al respectului muncii voastre”, a afirmat și
col. Radu Anton, inspectorul șef al ISU.
”Permiteți-mi ca în numele executivului CJ să vă felicităm, să vă mulțumim pentru întreaga activitate pe care o desfășurați în numele locuitorilor județului Botoșani, să vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate și cu ocazia a 164 de ani de la înființare să vă doresc dv și familiilor dv u sincer La Mulți Ani”, a spus și
Gheorghe Sorescu, vicepreședintele CJ.
Au luat parte la sărbătoarea jandarmilor pe lângă șefii structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne directori de instituții preponderent PSD, politicieni dar și primari, precum Dorin Alexandrescu de la Dorohoi sau Relu Târzioru de la Săveni.
(G.E.)
CITEȘTE:
ACUM: Jandarmii își sărbătoresc ziua cu șefii județului și politicieni- FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]