Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii ”Mihai Eminescu” vă invită pe 21 martie 2018, de Ziua Mondială a Poeziei, începând cu ora 15.00, la un dialog poetic: Claudiu Komartin – Emilian Galaciu-Păun.
Evenimentul va fi moderat de prof. Mircea A. Diaconu (Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava – Memorialul Ipoteşti).
În aceeaşi zi, Gheorghe Erizanu va prezenta, în cadrul unui semnal editorial, ultimele apariţii ale Editurii ”Cartier” (Chişinău) al cărei director este, pe care a întemeiat-o şi o conduce din 1995.
Emilian Galaciu Păun s-a născut în 1964 în Republica Moldova. Este poet, prozator, eseist, traducător, editor-şef al Editurii ”Cartier”. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău (1986) şi şi-a sustinut doctoratul la Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova(1989).
A publicat: Lumina proprie, Chişinău, Literatura Artistică, 1986; Abece-Dor, Chişinău, Literatura Artistică, 1989; Levitaţii deasupra hăului, Chişinău, Hyperion, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Cluj-Napoca, Dacia, 1994 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România; în urma unui concurs naţional, volumul este desemnat drept una dintre cele mai bune zece cărţi de poezie ale deceniului 1990-2000 din România); Yin Time, Bucureşti, Editura Vinea, 1999 (traducere în limba germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007); Gestuar (antologie), Botoşani, Editura Axa, 2002 (premiul revistei “Cuvîntul”); Arme grăitoare, Chişinău, Cartier, 2009(poezie) ; Gesturi. Trilogia nimicului, Chişinău, Cartier, 1996/ Chişinău, Ştiinţa, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); (eseu) Poezia de după poezie, Chişinău, Cartier, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) (proză) ; Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, Chişinău, Cartier, 2001; Robert Muchembled, O istorie a diavolului, Chişinău, Cartier, 2002; Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, Chişinău, Cartier, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, Chişinău, Cartier, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, Chişinău, Cartier, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, Chişinău, Cartier, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, Chişinău, Cartier, 2009 (traduceri).
A fost premiat cu:Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România(1994) pentru volumul Cel bătut îl duce pe Cel nebătut – în urma unui concurs naţional, volumul este desemnat drept una dintre cele mai bune zece cărţi de poezie ale deceniului 1990-2000 din România; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2004) pentru volumul Gesturi. Trilogia nimicului; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova(1999) pentru volumul Poezia de după poezie.
Claudiu Komartin s-a născut în 1983 în Bucureşti. Este poet şi autorul a două texte în colaborare după care au fost montate spectacole de teatru; coautor, împreună cu Radu Vancu, a trei antologii de poezie contemporană, editor a peste 80 de volume şi traducător a nouă cărţi din franceză şi engleză. Din 2010, este redactor-şef al Casei de Editură Max Blecher şi al revistei „Poesis internaţional”.
Cărţile sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015) şi Turcia (2015).
A publicat: păpuşarul şi alte insomnii, Bucureşti, Editura Vinea, 2003, 2007; Circul domestic, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2005; Un anotimp în Berceni, Chişinău, Editura Cartier, 2009, 2010; Dezmembraţi (semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), Casa de Editură Max Blecher, 2015; Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, Edition Korrespondenzen, Viena, 2012 (antologie bilingvă, traducere în limba germană de Georg Aescht); Cobalt, Bistriţa, Casa de Editură Max Blecher, 2013; Vrpce potaman za balu mesa, Belgrad, Treći Trg, 2015 (traducere în limba sârbă de Ljubinka Stankov Perinac); Bir Garip Roman, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015 (traducere în limba turcă de Gökçenur Ç.); Maeştrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010- 2017, Chişinău, Editura Cartier, 2017.
A fost premiat cu: Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – OPERA PRIMA (2004), Premiul pentru debut al revistei România literară (2004) pentru volumul păpuşarul şi alte insomnii; Premiul pentru poezie al Academiei Române (2005) pentru volumul Circul domestic.
Gheorghe Erizanu s-a născut în 1967 în Republica Moldova. Este un blogger, eseist, jurnalist, publicist, om de cultură, fondatorul şi directorul editurii Cartier (din 1995), una dintre cele mai prestigioase edituri din spaţiul limbii române. Până în prezent, editura a publicat peste 1.300 de titluri în colecţiile: Cartier istoric, Rotonda, Cartier Clasic, Poesis, Biblioteca deschisă, Cartier antropologic şi altele.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024