Analiștii spun că, în ciuda faptului că România se află într-o creștere economică, există zone aproape abandonate, și aici vorbim inclusiv despre Botoșani și Vaslui. Județe în care investițiile sunt aproape inexistente, iar nivelul de trai a ajuns să fie cel mai scăzut din UE.
De Ziua Naţională, România economică se află la cel mai ridicat nivel din istorie, însă este mai divizată ca oricând. Iar consecințele sociale se agravează de la un an la altul.
Unde se fac afacerile României
Potrivit unei analize realizată de firma de consultanţă Frames, afacerile cumulate ale primelor 30 de companii care includ acţionariat românesc au atins anul trecut nivelul record de 164,1 miliarde de lei, în comparaţie cu 92 de miliarde de lei, în 2010, scrie Adevărul. Şi profitabilitatea acestora a urmat aceeaşi tendinţă, de la 5,17 miliarde lei în 2010 la 12,1 miliarde lei în 2018.
„De Ziua Naţională a României, ne mândrim cu o economie în plină ascensiune, în ciuda provocărilor ce ţin de fiscalitate, de infrastructură etc…”, arată analiza Frames.
Vorbim despre companii precum OMV Petrom, Rompetrol, Kaufland România SCS şi Lidl Discount SRL, Dedeman SRL, Altex România SA, Telekom România Communication SRL, Coca-Cola HBC Romania SRL…
România s-a enclavizat economic, Botoșani în zona abandonată
De Ziua Naţională, România economică se află la cel mai ridicat nivel din istorie, însă este mai divizată ca oricând. Industrializarea forţată din anii comunismului a fost urmată de o adevărată enclavizare economică în jurul marilor oraşe, cu consecinţe sociale pe măsură.
”România s-a dezvoltat, în cei 30 de ani de capitalism, cu trei viteze. Sunt zone precum Bucureşti-Ilfov, Cluj, Timişoara unde business-ul a evoluat semnificativ, iar acest lucru se vede inclusiv în nivelul salarial, există zone cu potenţial mediu, precum cele din jurul reşedinţelor de judeţ (ex: Iaşi, Sibiu, Constanţa), şi zone aproape abandonate (Botoşani, Vaslui, Teleorman, Tulcea, Olt etc.), fără investiţii şi în care nivelul de trai este la cel mai scăzut nivel din UE. România unitară există doar pe hârtie. În realitate, în absenţa infrastructurii care să conecteze la un nivel optim provinciile istorice, a unor planuri macro-economice de dezvoltare unitară, România s-a enclavizat economic în aceşti ani, cu consecinţe sociale semnificative’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Analiza companiei de consultanţă a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate la Registrul Comerţului şi Ministerul de Finanţe de companiile care includ şi acţionari români, în perioada 2010-2018.
Forţa de muncă, sub potenţial
Creşterea semnificativă a afacerilor primelor 30 de companii care includ acţionariat românesc contrastează cu dinamica negativă a forţei de muncă. Statistica Frames prezentată de Adevărul arată că numărul angajaţilor companiilor a atins anul trecut nivelul minim al ultimilor 10 ani.
Cele 30 de firme luate în calcul în analiză raportau în 2018 un număr de 97.598 de angajaţi, în scădere cu peste 16.000 faţă de anul precedent şi cu mai mult de 22 de mii faţă de anul 2016. În 2010, spre referinţă, companiile din Top 30 angajau 105.905 angajaţi.
„Criza forţei de muncă afectează semnificativ economia românească. Absenţa angajaţilor a determinat multe companii să caute soluţii de automatizare a proceselor de producţie. Pe de o parte, criza forţei de muncă a generat o temperare a ritmului de dezvoltare la nivelul economiei însă, din altă perspectivă, a contribuit la eficientizarea activităţii, concretizată în creşterea profitabilităţii”, afirmă analiştii de la Frames.
Potrivit acestora, criza forţei de muncă va reprezenta, şi în următorii ani, una dintre marile provocări ale economiei.
„Lipsa unei platforme educaţionale adaptată realităţilor din economie şi inexistenţa unui mecanism optim de import a forţei de muncă, în principal în zona de legislaţie, vor continua să impacteze în sens negativ dinamica economică. Creşterea economică va depinde în mare măsură, de modul în care companiilor vor investi în dezvoltarea noilor tehnologii, a proceselor de fabricaţie automatizate, a robotizării, soluţii care, însă, vor compensa doar într-o oarecare măsură lipsa de personal”, afirmă analiştii de la Frames.
Asigurarea unei forţe de muncă optime pentru economie va depinde, pe de altă parte, de politica salarială adoptată de companii şi de modul în care statul va impulsiona acest lucru prin nivelul salariului minim şi politica fiscală.
„Reîntoarcerea românilor din ţară este preferată, bineînţeles, importului de muncitori din străinătate. Fără a avea însă o corelaţie între nivelul salarial şi productivitatea muncii, creşterea salariilor din pix, forţată de stat, va impacta în mod negativ economia. O relaxare fiscală, pe segmentul taxelor salariale, trebuie de asemenea luată în calcul, în condiţiile în care mare parte din companii suferă de subfinanţare”, arată analiza Frames.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024