Pe data de 3 decembrie este marcată
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, iar tinerii din PNL Botoşani şi-au făcut o tradiţie din a marca în acest fel această zi. Potrivit comunicatului de presă trimis redacției, încă din anul 2009, în fiecare an, Organizaţia de Tineret PDL, acum PNL, merg în vizită la persoanele de la C.I.T.O pentru a fi alături de ele. Alături de tinerii din
TNL Botoşani a fost şi prim-vicepreşedintele PNL Botoşani, Gabriel Alecsandru, cel care a avut iniţiativa acestor întâlniri, acum cinci ani.
“Mă bucur că nu mai suntem în campanie electorală, pentru a nu se interpreta că facem acest gest doar pentru imagine. Împreună cu Organizaţia de Tineret am fost an de an la persoanele cu dizabilităţi de la C.I.T.O, pentru că sunt întâlniri de suflet. Ne sunt foarte dragi şi dorim de ziua lor să le aducem puţină bucurie” a spus consilierul judeţean
Gabriel Alecsandru.
Tinerii liberali botoşăneni, însoţiţi de liderul lor, Adrian Poclid, le-au oferit persoanelor cu dizabilităţi, cu această ocazie, diverse cadouri.
“Poate că cea mai plăcută acţiune pe care o facem noi în fiecare an este această întâlnire cu persoanele de la C.I.T.O. Chiar nu contează dacă suntem sau nu în campanie, pentru că este o acţiune prea puţin politică, o facem dintr-un spirit de prietenie faţă de aceste de persoane, o facem pentru bucuria cu care ne întâmpină de fiecare dată” , a spus
Adrian Poclid, co-preşedinte TNL Botoşani.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Zi specială pentru persoanele cu dizabilități de la Dorohoi: Recital și activități la grădinițe