Prima zi din cadrul acţiunii „Ziua Recoltei” a debutat în parcarea magazinului Botoşani, prin prezenţa a aproximativ 25 de producători individuali din judeţ care şi-au expus spre vânzare legumele şi fructele naturale.
Începând cu orele 12:00 zeci de botoşăneni au început să se plimbe prin faţa tarabelor. Unii dintre ei şi-au cumpărat produsele agricole, alţii erau doar simpli trecători. Asta deşi, comparativ cu preţurile practicate în Piaţa Centrală cele afişate de comercianţii prezenţi la „Ziua Recoltei” erau mai ridicate.
La eveniment au fost prezenţi şi viceprimarii Cosmin Andrei şi Cătălina Lupaşcu care s-au întâlnit cu reprezentanţii de la Urban Serv. Viceprimarul Cosmin Andrei s-a declarat extrem de încântat de produse şi de preţuri.
„Produsele mi se par foarte arătoase şi la un preţ foarte accesibil sunt foarte încântat de cum arată marfa, produse făcute de români, pentru români. Sunt foarte fericit că au acces la sistemul acesta de comercializare. Ne gândim poate să extindem târgul. Este o variantă extraordinară de a expune pe acest platou”, a declarat
Cosmin Andrei.
[[banner]]
De asemenea, vicele susţine că în urma unei discuţii purtate cu şefii de la Urban Serv o să analizeze dacă ar fi mai potrivit ca acest târg al recoltei să se organizeze anul următor spre începutul lunii septembrie şi să existe atunci o gamă mai variată de produse.
Comercianţii au la dispoziţie din partea organizatorilor gratis standurile de prezentare şi toate celelalte utilităţi necesare. „
Am pus la dispoziţie mesele gratuit, standurile de prezentare, utilităţile şi tot ce mai este necesar. Am dorit să facem numai cu producători individuali, producători atât de legumelor tipice sezonului de toamnă, producători autohtoni cu pielicelele, cu usturoi şi o mică mustărie în zona din colţ de la Frumuşica. Am trecut împreună cu cei doi viceprimari fiindcă aşa este normal la o acţiune de genul acesta, oficialii sunt cumpărătorii”, a spus
Simion Drelciuc, directorul Urban Serv Botoşani.
Acesta a mai menţionat că până duminică, la terminarea târgului vor fi spectacole pe scena amplasată în parcarea din Piaţa Centrală începând cu orele 13:00 unde vor presta formaţii din judeţul Botoşani.
CITEŞTE:
Portariuc face Ziua Recoltei în parcarea de la Big
[[galerie-foto]]