Manifestările la Botoșani nu durează în general mai mult de o oră. Iar startul este luat la placa comemorativă de pe fațada Palatului Administrativ unde „gazde” sunt membrii Asociației Revoluționarilor 22 – 25 decembrie 1989.
Aici ajung oficialitățile județului și orașului laolaltă cu parlamentarii, șefii structurilor MAI și ai Armatei, conducători de instituții publice, consilieri județeni sau locali.
Și simpli botoșăneni, însă arareori cetățenii orașului își fac simțită prezența, deși evenimentul este anunțat din timp.
Momentul este marcat cu un moment de reculegere pentru cei morți la Revoluție.
„Vă rugăm să păstrăm un moment de reculegere pentru morții noștri și morții botoșăneni de pe parcursul României care au fost la Turda, Timișoara, București, Sibiu și în alte localități. Este vorba de Avădanii Ioan, Aparaschivei Valentin, Belehuz Ioan, Dumitraș Sorin Ștefan, Gavrilă Gheorghe, Grindei Nicolae, Mesler Petru Constantin, Murariu Florică, Călinescu Iulian Mugur, Păduraru Vasile, Stoiciuc Maricel, Vătavu Ovidiu, Zbanț Ioan, Carpan Dănuț. Aceștia sunt botoșănenii care s-au jerfit pe întreaga României”,
Vasile Halasanu, președintele Asociației Revoluționarilor 22 – 25 decembrie 1989
La finalul discursului său, Vasile Halasanu care este la rându-i membru de partid, a avut câteva cuvinte și pentru politicienii prezenți, cu trimitere la anul 2024: „Nu-mi rămâne decât să urez tuturor cetățenilor acestui municipiu sărbători fericite și având în vedere că 2024 va fi un an electoral succes în alegeri, pentru că am fost ce am fost și vom fi mai mult decât atât”.
Prefectul Sorin Cornilă a adresat câteva cuvinte cu încărcătură patriotică: „Avem cu toții datoria să-i comemorăm pe cei care s-au luptat pentru dreptate și pentru democrație. Să ducem mai departe România în suflet, să credem în România, Dumnezeu să-i ierte”, iar președintele Consiliului Județean, Doina Federovici s-a concentrat pe cei care și-au pierdut viața la Revoluție: „Dumnezeu să-i ierte pe toți și noi să fim sănătoși, să-i pomenim așa cum se cuvine”.
Ulterior, coloana de oficialități s-a deplasat către Biserica „Sfânta Parascheva” de pe Pietonalul Unirii unde era realizat dispozitivul Garnizoanei Militare Botoșani.
Intervalul orar estimat pentru deplasare a fost de aproximativ cinci minute, între 11:35 și 11:40. Doar că participanțiiau ajuns cu aproximativ zece minute mai devreme. Au format obișnuitul careu și s-au pus pe așteptare.
Ora anunțată pentru întâmpinarea persoanei oficiale (în cazul de față primarul Cosmin Andrei) şi a comandantului garnizoanei precum și salutul Drapelului de luptă și ocuparea locului stabilit au fost estimate între ora 11:40 și 11:45.
Iar după gafele organizatorice de la parada de 1 Decembrie, orele au fost respectate întocmai. Astfel că pe durata celor zece minute de așteptare, participanții s-au foit de pe un picior pe altul, au verificat telefoanele sau și-au privit ceasurile, ostentativ ori pe furiș după care au început chiar să socializeze.
La 11:40 fix din boxe s-a anunțat că în zonă ajung primarul Cosmin Andrei și comandantul Garznizoanei Militare, Ovidiu Damian iar ceremonia a fost oficial deschisă și în această locație. Au urmat intonarea Imnului Național, ceremonialul religios și singurul discurs rostit de profesorul Tudor Maxim, după care s-a trecut la depunerea jerbelor de flori.
Vom reveni și cu alte informații de la eveniment în cel mai scurt timp
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024