Peste 80 de jandarmi, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii din cadrul M.A.I., vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea civilizată a manifestărilor cu caracter comemorativ şi cultural.
Jandarmii vor fi prezenţi alături de cetăţeni în
Piaţa 1 Decembrie din municipiul
Botoşani, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, unde va avea loc ceremonialul religios şi depuneri de coroane, după care, de la ora 12.00, vor veghea ca parada militară cu armament, tehnică militară şi echipamente speciale de intervenţie, care va avea loc pe strada Cuza Vodă, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Spectacolul de muzică populară susţinut de
Rapsozii Botoşanilor, în Piaţa Revoluţiei şi defilarea cu torţe, la care va participa şi o subunitate de jandarmi, precum şi manifestările publice ce vor avea loc în Parcul Căpitan Walter Mărăcineanu din municipiul Dorohoi, vor fi de asemenea în atenţia angajaţilor M.A.I., pentru prevenirea unor posibile incidente.
”
Recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile şi măsurile luate de forţele de ordine, pentru asigurarea unui climat adecvat sărbătoririi Zilei Naţionale a României”, se arată într-un
comunicat remis redacției de
IJJ Botoșani.
De asemenea, forțele de ordine vor fi prezente și pe Stadionul Municipal pentru o bună desfășurare a meciului
FC Botoșani – Steaua București.
CITEȘTE:
Cel mai mare Tricolor din istoria judeţului purtat pe braţe prin Botoşani: Basarabia e România – GALERIE FOTO