Ziua românilor: sute de botoşăneni, coroane, discursuri şi defilări – FOTO&VIDEO
Mai bine de două ore au durat manifestaţiile prilejuite de Ziua Naţională a României şi care au fost organizate asemenea anilor precedenţi în centrul istoric al oraşului. Pregătirile pentru aceste acţiuni şi-au luat startul cu mult înainte de ora 11:00 cea anunţată pentru deschiderea, împreună cu oficialităţile judeţului, a acestora. Coloana cu şefii municipiului şi au judeţului, politicieni şi directori ai instituţiilor publice deconcentrate a ajuns în Centrul Vechi cu puţin înainte de ora 11:00 când a fost întâmpinată de onorul militarilor încolonaţi frumos în centrul istoric. De-o parte şi de cealaltă urmăreau întregul spectacol botoşănenii veniţi să-şi sărbătorească ziua.
Prefectul Costică Macaleţi a dat onorul gărzii militare după care s-a trecut intonarea Imnului Naţional al României urmat de ceremonialul religios care a fost oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Lucian Leonte.
„În această zi sfântă pentru noi să nu cădem doar în festivisme, nici unul dintre noi. Atunci când am auzit Imnul Naţional, când vedem drapelul naţional sau o astfel de festivitate să ne smulgă aceste lucruri, aceste evenimente, sufletul din noi şi să lăsăm să se reverse în ceilalţi. Sufletul nostru să cuprindă istoria, să cuprindă prezentul şi viitorul”, a spus printre altele în predica sa părintele Lucian Leonte. Ulterior au luat cuvântul oficialii botoşăneni, seria acestora fiind deschisă de prefectul Costică Macaleţi care a transmis mesajul primului ministru, Victor Ponta. A urmat ceremonialul de depunere a coroanelor de către partidele de la Botoşani, asociaţii neguvernamentale şi instituţii publice deconcentrate.
CITEŞTE:
Ziua Naţională a României la Botoşani: 1.000 de oameni, şeful CJ în costum popular, Opoziţia la spate, multe cagule [[banner]]
[[galerie-foto]]