Luni şi marţi, în colaborare cu reprezentanţi ai Agenţia de Dezvoltare Comunitară Inter-Activă A.D.C.I.A., persoanele private de libertate din Penitenciarul Botoşani, vor participa la activităţi organizate în cadrul proiectului "Ziua Internaţională a Romilor".
Programul va demara astăzi, începând cu orele 16:00, cu un moment artistic susţinut de formaţia instrumental - vocală "Jail Project" pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoşani. În holul teatrului vor putea fi admirate standuri cu expoziţii de pictură, desene şi obiecte meşteşugăreşti, la care vor participa şi persoane private de libertate, autori ai obiectelor expuse, expoziţia fiind cu vânzare.
Data de 9 aprilie 2013 va reuni la
Penitenciarul Botoşani un cerc de dezbatere pe tema istoriei, tradiţiei şi valorilor romilor, activitate dedicată tuturor persoanelor private de libertate care doresc să cunoască şi să înţeleagă modul de viaţă a acestora.
„Bazat pe principiului diversităţii culturale, al nediscriminării, obiectivul principal al programului de activităţi vizează stimularea comunicării interpersonale şi valorizarea diversităţi prin acceptarea diferenţelor interculturale, în încercarea de a depăşi sau limita diferenţele de natură socială şi culturală”, a afirmat
comisarul şef Victor Cuzic, directorul Penitenciarului Botoşani.
An de an, în România pe 8 aprilie este „Sărbătoare etniei romilor sau
"Ziua Romilor".
CITEŞTE ŞI:
Show cu Cozmiţă de Ziua Romilor