Ziua Tricolorului de 10 minute, oficialităţi „mute” la sărutat steagul – VIDEO&FOTO
Ziua Drapelului Naţional a avut parte de o sărbătoare tristă la Botoşani. Cum Guvernul a stabilit că 26 iunie este zi de doliu naţional, acţiunii închinate tricolorului i-a lipsit fastul din anii precedenţi.
Oficialităţile s-au strâns în grup la Prefectura Botoşani, după care au mers pe jos la intersecţia dintre Marchian şi Cuza Vodă, denumită de aproximativ un deceniu Piaţa Tricolorului. Spre deosebire de evenimentele trecute, de această dată nu a mai defilat Garda de Onoare a Garnizoanei Botoşani , iar oficialităţile nu au mai susţinut discursuri. Doar s-a intonat Imnul de Stat al României, iar prefectul Costică Macaleţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, primarul Ovidiu Portariuc şi comandanţii structurilor militare, de la Poliţie la Jandarmerie, au sărutat Drapelul Naţional, după ce în prealabil a fost binecuvântat de preotul militar.
De asemenea, s-a păstrat şi un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului auto din Muntenegru.
În aceste condiţii întreaga festivitate, care a început la 10:00, s-a terminat în doar aproximativ zece minute.
Deşi iniţial Tricolorul a fost ridicat la înălţime maximă, ulterior a fost coborât în jur de doi metri, respectând astfel semnificaţia Zilei de Doliu Naţional stabilită de Guvern.
VEZI ŞI:
Doliu naţional cu tocuri şi roz bombon la Botoşani – GALERIE FOTO [[galerie-foto]]