Solicitare cu repetiție la Primăria municipiului Botoșani, semn că unora dintre botoșăneni le place să petreacă timp în aer liber, pe perioada sezonului cald.
Unul dintre președinții asociațiilor de locatari din municipiul Botoșani și-a reiterat rugâmintea adresată conducerii orașului de a se înființa o a doua zonă de agrement, pentru grătare, similară celei de la Pacea.
„Am depus la Primărie o solicitare din partea cetățenilor din cartierul ANL Cișmea, sunt 48 de semnături. Solicitam, întrucât este un cartier cu multe persoane dar și cu probleme sociale, având modelul de la Pacea, pentru care vă mulțumim pentru ceea ce ați făcut pentru Botoșani, am dori să faceți cam așa ceva și acolo la Cișmea. Sunt oameni care merg cu microbuzul, nu pot ajunge la Pacea. Aleea este superbă, este spațiu verde. Ce dorim? Două, trei grătare, două, trei mese. Dl primar, vă rog să mă ascultați. Se face și joncțiunea cu minoritarii, ei socializează”,
Ioan Bălan, președintele asociației de locatari cartierul ANL Cișmea
Ioan Bălan a făcut pe loc și o estimare a cheltuielilor care ar ajunge unde la aproximativ 2.000 de lei, pentru o serie de grătare și mese.
Însă….
„Zona în sine se încadrează perfect în tot ce înseamnă documentație pe fonduri europene. Unde să gestionăm măcar un teren de joacă sau o zonă de agrement. Am fost acolo împreună cu colegii din Primărie. Din păcate, acolo unde spuneți și unde mi-aș fi dorit să fac o zonă de agrement, nu sunt terenurile Primăriei”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Situația fiind una clară și anume că Primăria nu poate construi nimic pe teren privat, Ioan Bălan a insistat totuși…
„Dar nu putem face un schimb de teren?”
Întrebarea l-a distrat pe primarul Cătălin Flutur: „Da, bun. Să facem un schimb de teren și să punem patru grătare. Dacă este foarte important...”.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024