Zona Metropolitană Botoşani a luat fiinţă şi din punct de vedere juridic. În acest sens, primarul oraşului, Cătălin Flutur a anunţat că a fost finalizat actul constitutiv privind această asociere dintre Primăria municipiului şi administraţiile publice locale din localităţile Mihai Eminescu, Stăuceni, Răchiţi, Curteşti, Băluşeni şi Roma.
Practic prin constituirea acestei structuri, factorii implicaţi vor putea accesa într-un mod mult mai facil o serie de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii din fondurile de coeziune cu începere din 2014. Următoarea etapă este cea de prezentare a conceptului în cadrul unui simpozion care urmează a fi organizat cu membrii Asociaţiei Comunelor, în decursul lunii următoare.
„Am definitivat actul constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoşani, urmând ca împreună cu ceilalţi membri fondatori, primarii celorlalte localităţi, să purtăm o discuţie. Noi vom face o prezentare destul de serioasă în cadrul unui simpozion în cursul lunii martie, împreună cu cei din Asociaţia Comunelor în care vom prezenta conceptul, neexcluzând că dacă există doritori, în timp, să mai primim în această Zonă Metropolitană”, a afirmat
Cătălin Flutur. În acest context, şi-au exprimat dorinţa de a se alătura acestei asocieri reprezentanţii administraţiei publice locale din oraşul Bucecea.
(G.E.)