Au existat mai multe discuții după alegerile din 9 iunie 2024 privitoare la Valeriu Iftime și preluarea efectivă a funcției de președinte al Consiliului Județean.
Situația în prezent este una atipică pentru că deși se știu rezultatele alegerilor pentru administrația publică locală, câștigătorii își vor prelua efectiv mandatele abia în octombrie spre final de lună.
Iar asta în contextul comasării alegerilor.
De fapt cele locale ar fi trebuit să aibă loc pe 27 septembrie 2024.
Revenind la viitorul șef al județului, Valeriu Iftime dă asigurări că nu a luat niciodată în calcul o demisie.
Valeriu Iftime, viitorul președinte al CJ Botoșani
„Categoric nu pot renunța pentru că și chiar dacă ar fi mai comod în partea cealaltă, să spunem, la cât de bine ar fi acolo, nu. Povestea este că eu am o responsabilitate, mi-am asumat ceva în fața a foarte, foarte mulți oameni. Și-i simt și public, îmi scriu mie și pe Facebook, au o mare așteptare de la mine. Cu siguranță, nu, rămân la Consiliul Județean”,
În trecut s-a vorbit că Valeriu Iftime și-ar fi dorit o candidatură la Senat.
Un bețiv cu gura mare amendat de polițiști în Centrul Vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Instituțiile din Botoșani au declarat război deschis unei plante: S-au înmulțit sesizările
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
DOUĂ zile fără apă – Botoșănenii vizați de această restricție
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile