Ședință în sala Ștefan Luchian a Palatului Administrativ cu membrii comisiei de dialog social.
La această întrunire participă primarul municipiului reședință de județ care a transmis o solicitare către Instituția Prefectului.
”Cererea mea vine în urma unor discuții prelungite pe lângă ce avem noi în partea de audiențe când vin persoane individual dar intrăm în contact cu asociații, patronate și sindicate și voiam să discutăm în mod organizat și funcțional, pentru că așa este normal iar eu nu aveam statut decât de invitat. Și atunci am gândit că dacă ne permite legea, pentru a discuta ,ai eficient și a găsi soluții viabile să înființăm această subcomisie de dialog social”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
”Este păcat să nu facem o subcomisie la nivelul municipiului”, a fost și părerea prefectului Dan Nechifor care a declarat că și în trecut dacă avea audiențe care vizau activitatea din municipiu, erau direcționate către Primărie.
Până la data de 18 august se vor face propunerile pentru componența acestei subcomisii de dialog social dar și eventualele teme de discuție pentru prima ședință a acestei structuri. (G.E.)
Vezi și: ACUM : Ședință fulger la județ, sute de copii primesc niște bani
S-a schimbat PROGNOZA pentru Crăciun și Revelion: Meteorologii vin cu noi vești pentru sărbători
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024