Tradiţia nu s-a rupt nici în acest an. Pe 1 Martie a ieşit alături de prietene şi colege la împărţit mărţişoare. Şi spre deosebire de ani precedenţi, nu s-a mai axat pe zonele centrale ale oraşului.
În ciuda ploii de la acea oră, marţi dimineaţă, consilierul local Tereza Nica, însoţită de mai multe colaboratoare a început să împartă mărţişoare pe strada Primăverii în apropierea Parcului Curcubelui. Deopotrivă bărbaţi şi femei au primit mărţişoare cu mesajul “O primăvară plină de energie, entuziasm şi bucurii!”. Nu au oferit doar celor întâlniţi în cale, ci au intrat şi în magazinele de pe amintita arteră. Oamenii au avut reacţii dintre cele mai diverse, de la un simplu “mulţumesc” la “seara asta mă văd la televizor”.
"De patru ani fac această acţiune şi de fiecare dată, mă bucură la fel de mult zâmbetele şi surprinderea oamenilor când primesc acest simbol al primăverii. Nimic nu se compară cu plăcerea de a bucura prin gesturi mici, care aduc puţin din soarele şi mirosul primăverii în sufletele oamenilor. Am împărţit 1.000 de mărţişoare şi am primit 1.000 de zâmbete. La mulţi ani tuturor şi o primăvară frumoasă!",
Tereza Nica, consilier local.
Aleasa de la municipiu şi d-nele care au însoţit-o au mers apoi în cartierul Bucovina, în Griviţa, în zona industrial[ şi la final pe Pietonalul Unirii. (S.B.)
VEZI ŞI:
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024