Ştiri
(P) Fosile ale unor mamifere preistorice și bijuterii din smarald, printre atracțiile Expo Mineralia, la Iulius Mall Suceava

Ești pasionat să descoperi curiozități despre vietățile care au trăit acum milioane de ani? Sau te fascinează pietrele prețioase și proprietățile acestora? La târgul Expo Mineralia, care începe în acest week-end, la Iulius Mall, poți admira exponate unice, care vorbesc despre existența unor mamifere preistorice sau care impresionează prin strălucirea lor.

De vineri până marți inclusiv, în perioada 11 – 15 august 2017, parterul Iulius Mall va găzdui târgul Expo Mineralia. Vedeta acestei ediții va fi smaraldul, cunoscătorii putând să-i admire frumusețea în formă brută. Smaraldul este considerat o piatră prețioasă cu efecte terapeutice, fiind, totodată, nestemata preferată de Cleopatra. Astfel, cei care vor să le surprindă pe doamne și domnișoare cu un cadou aparte vor putea alege din nenumăratele modele de bijuterii rafinate și strălucitoare, înnobilate cu piatra în nuanțe de verde.


Totodată, la Expo Mineralia vor fi expuse fosile sub formă de dinți ale unor mamifere preistorice, precum Megalodon și Mosasaur. Organizatorii spun că Megalodonul este o specie de rechini dispărută, care a trăit acum aproximativ 28 milioane de ani, iar Mosasaur era tot un mamifer marin, care a trăit cu 70-65 de milioane de ani în urmă.


Pe lângă exponatele rare, doamnele și domnișoarele care se pregătesc pentru evenimentele speciale ale verii vor putea alege dintr-o gamă de accesorii elegante și strălucitoare. Piesele prezentate vor cuceri și cele mai pretențioase preferințe, târgul reunind peste 150.000 de articole, realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii.

 

Loading...
(P) Târg de antichități și promoții de vară, în week-end, la Iulius Mall Suceava

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

download from google playdownload from apple store
CINCI comune din județ fără medic de familie

La ora actuală o serie de comune din județ nu au medic de familie.

Familie băgată în spital de ciuperci culese din pădure

O femeie și cei 3 copii ai ei au ajuns luni seară la spital, după ce au mâncat ciuperci culese din pădure.

Poliţiştii de la Botoşani îi învaţă pe copii cum să fie în siguranţă pe stradă

În cadrul Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, poliţiştii botoşăneni continuă activităţile de informare a elevilor din clasele primare în vederea reducerii riscului de victimizare, la nivelul Școlii Gimnaziale nr. 8 Elena Rareș din Botoşani.

Bursă de joburi cu mascații la ușă – GALERIE FOTO & VIDEO

35 de băieți tatuați sau nu, mai mult sau mai puțin doritori de muncă au avut astăzi ocazia de a se afla față în față, cu un potențial viitor șef.

Mii de botoșăneni și-au pierdut cardurile de sănătate, alții… le-au refuzat

Sute de mii de botoșăneni dețin în acest moment card de sănătate.

FLĂCĂRI uriaşe la mansarda unui bloc: Una dintre locatare a ajuns la spital

Un incendiu izbucnit în podul unui imobil a afectat trei familii. Evenimentul s-a produs în această dimineață. 

TREI zile de mega reduceri şi un mare premiu la cel mai mare complex din Botoşani

Împătimiții cumpărăturilor de la Botoşani sunt aşteptaţi să descopere reducerile practicate de cele mai îndrăgite branduri.

Proces pentru fata care și-a aruncat bebelușul în canal 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au trimis-o în judecată pe tânăra care și-a omorât bebelușul cu sânge rece.

Se caută soluții pentru funcționarii de la APIA, întâlniri după întâlniri

În data de 16 noiembrie 2017, angajații de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) au organizat un protest spontan. 

Loading...
30 de liceeni botoşăneni au petrecut o zi în 'umbra' poliţiştilor - FOTOGALERIE

Un grup de elevi s-a alăturat astăzi poliţiştilor, pentru a se familiariza cu un potențial viitor loc de muncă.

Tinerii liberali ajută un băiat suferind de leucemie - FOTO

Tinerii liberali botoșăneni nu uită să fie oameni!

Moruţan este îndrăgostit - GALERIE FOTO cu fata care i-a furat inima

Când dragostea e mare, iubirea nu ţine cont de vârstă. Aşa este şi cazul mijlocaşului Olimpiu Moruţan de la FC Botoşani, care trăieşte o frumoasă poveste de iubire alături de o brunetă apetisantă care e mai mare cu un an decât el. 

Un bărbat care a provocat moartea soţiei într-un accident rutier a fost trimis după gratii la Botoşani

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost ridicat dintr-un parc şi încătuşat de poliţişti, fiind dus ulterior la Penitenciarul Botoşani.

Manevra dibace a unui medic din Botoşani a salvat din ghearele morţii un copil de patru ani

O intervenţie miraculoasă a salvat viaţa unui copil de numai patru ani din Botoşani. Micuţul s-a înecat cu o alună şi era în stop cardio-respirator.

Golofca pleacă în străinătate doar prin... FC Botoșani

Cătălin Golofca (27 de ani) are o situație incertă la FCSB, după ce a fost transferat de la FC Botoșani în această vară.

Descoperire ŞOCANTĂ: Botoşănean găsit mort şi mâncat de animale

Descoperire macabră, luni seară, într-o localitate din Botoşani.

Comunicat PNL: Guvernul PSD-ALDE este unul expirat, care va ajunge pe panoul „Aşa nu!” al istoriei!

Demersul Partidului Naţional Liberal de a introduce moţiunea de cenzură la adresa Guvernului PSD, sub genericul „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, este perfect justificat de realitatea României şi a vieţii românilor din acest an, se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL Botoşani, Costel Şoptică.

TRAGEDIE: Bărbat găsit decedat de un pompier care se îndrepta spre serviciu

Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, și-a pierdut viața azi-dimineaţă, într-un incendiu care i-a cuprins patul în care dormea.Tragedia a fost descoperită de un pompier care se îndrepta spre locul de muncă.  

Chiar pleacă? Şfaiţer în tribune la Dinamo - CFR Cluj

Cornel Șfaițer, președintele lui FC Botoșani, e dorit la Dinamo în funcția de președinte.

Mai multe cartiere din municipiu rămân MIERCURI fără apă 

Din cauza unei defecţiuni mai multe familii botoşănene vor rămâne mâine fără apă în robinete.

Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Totuși, ar trebui urgentată și de Primărie și de Prefectură pentru că, vine iarna și ce facem? În câteva zile vine înghețul. Aici la dv. aici în față tot este împodobit, noi unde facem Crăciunul? Venim aici? O să venim ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6551 lei
USD
Dolarul SUA
3.9650 lei
CHF
Francul elveţian
3.9960 lei
GBP
Lira sterlină
5.2461 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5249 lei
XAU
Gramul de aur
163.2575 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2251 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4877 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0042 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0995 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1822 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6255 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1 o C
Dorohoi
-1 o C
Bucecea
-1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.