Peste 100 de botoşăneni au depus solicitări la sediul Administraţiei Financiare pentru a-şi recupera o parte din banii plătiţi conform vechii legislaţii pe taxa auto. Şi asta după ce, legea care a intrat în vigoare pe data de 13 ianuarie 2012 prevede o taxă mai mică faţă de normativul anterior şi având în vedere reducerea cu până la 25%, cei care au plătit taxa de poluare de la 1 iulie 2008 pot solicita restituirea diferenţei, în cazul în care suma este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi.
Tocmai pe acest considerent, un număr de 111 botoşăneni au solicitat de la Administraţia Financiară Botoşani restituirea diferenţei din taxa auto, cea mai mare sumă pe care trebuie să o primească un botoşănean fiind de aproape 9.000
de lei. „
Cea mai mare sumă pe care trebuie să o restituim este de 8.970 de lei. Avem 111 solicitări de la începutul anului. Se solicită de la Ministerul Mediului solicitarea de fonduri şi ministerul este obligat ca în termen de 30 de zile să ne răspundă. Deja cred că am întocmit câteva anexe pentru suplimentare iar Trezoreria pe măsură ce primeşte deciziile şi în momentul în care constată că nu mai are fonduri, solicită suplimentarea”, a declarat
Dan Nechifor, şeful Administraţiei Financiare Botoşani. Persoanele care constată că au de recuperat bani din taxa auto trebuie să depună la organele fiscale competente o cerere de restituire, însoţită de mai multe documente, în original sau în copie cum ar fi documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare/ taxei speciale pentru autoturisme (chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont), copia cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora. Cererile de restituire, însoţite de documentele necesare sunt soluţionate de către organele fiscale, în termen de 45 zile. Normele de aplicare a noului sistem privind taxa de poluare auto au fost aprobate, miercuri, de Guvern prin hotărâre, în condiţiile în care proiectul de act normativ a fost lansat în dezbatere publică abia la începutul acestei săptămâni şi ar fi trebuit să rămână în discuţie până la 19 ianuarie.
(G.E.)