Aspiranții la titlul de profesori, din Botoșani s-au descurcat cu brio la examenul de titularizare, iar notele obținute de aceștia au fost cât se poate de mulțumitoare pentru conducerea Ligii Sindicatelor de Învățământ din Botoșani (LSI).
Potrivit președintelui organizației, sunt note bune, peste 70% note peste cinci, ținând cont de faptul că, candidații care s-au prezentat la acest concurs nu sunt toți profesori, ci sunt aspiranți la un post de profesor.
”Sunt absolvenți de anul acesta, sunt absolvenți din seriile anterioare, și sunt absolvenți de diverse facultăți și nu neapărat toți pot să obțină nota peste cinci. Mai ales dacă nu obține nota peste cinci, nu poate ocupa un post în învățământ”, a declarat Liviu Axinte.
Liderul LSI mai este de părere că rezultatele au fost mulțumitoare și datorită revenirii la formula mai veche de concurs.
”Rezultatele au fost bune ținând cont de faptul că s-a revenit și la formula mai veche de concurs cu două părți din examen subiecte teoretice și o parte metode. Rezultate bune, 10, 9, 8, 7 sunt multe note bune”, a declarat Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI).
(Ș.V.)
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024