O parte a celor mai performanți oameni de business din Botoșani și-au dat întâlnire vineri seară la Salonul Luceafărul de la Popas Cucorăni, la a XXXI – a ediție a Galei Excelenței în Afaceri, manifestare organizată de Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani în care s-au premiat companiile cu cele mai bune rezultate în 2023.
Am spus ”o parte” fiindcă unii antreprenori, precum Gheorghe Ciubotaru de la grupul ”Electroalfa” ori familia Căzăcuț de la ”Doly Com Distribuție”, au preferat să fie reprezentați de manageri, iar alții, cazul soților Solomonescu de la ”Lacto Solomonescu”, au ales să nu participe.
Programat pentru 18:00, evenimentul a început cu aproape o oră mai târziu întrucât la cea stabilită nu erau prezenți nici măcar un sfert dintre participanți.
De altfel, însuși președintele CCIA, Valeriu Iftime, a sosit pe la 18:40 alături de soția Valentina și de cei doi băieți, Vlad și Șerban.
Treptat sala s-a umplut cu aproximativ 200 de persoane, iar fostul Bal al Oamenilor de Afaceri a debutat cu un discurs de 10 minute al lui Valeriu Iftime, aflat pentru prima oară în ipostază dublă, președinte al CCIA și totodată președinte al Consiliului Județean, lucru pe care l-a subliniat de mai multe ori în alocuțiunea sa.
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani
”Am un respect deosebit față de dumneavoastră și spun față de dumneavoastră pentru că de șase luni de zile nu mai sunt ca dumneavoastră. Sunt în o altă zonă a activității mele, să spun. Și cred că din zona în care mă aflu eu încep să respect mai mult ca oricând oamenii de afaceri. Pentru că toți care vorbesc despre bani, despre poduri, despre, nu știu, investiții în drumuri, despre sport, despre școli, nimeni nu înțelege că, de fapt, toți banii aceștia, cât sunt banii europeni sau banii din zona de stat, sunt făcuți de oameni ca voi. Și dacă ceva se întâmplă serios, sunteți voi. Pentru că dacă ceva funcționează pe lumea aceasta este pentru că sunt oameni ca dumneavoastră care știți să angajați, să produceți și, în final, să plătiți impozite. Cine nu înțelege că, de fapt, baza oricărei societăți, oricărei comunități este mediul de afaceri, vă rog să mă înțelegeți, nu o spun gratuit”.
A mai luat cuvântul doar primarul municipiului Botoșani, care a ținut să le transmită antreprenorilor că în urmă cu 15 ani făcea parte din rândul lor și se străduia să plătească salariile și obligațiile la stat.
Și a evidențiat că o bună parte a societăților comerciale care au intrat anul acesta în Topul Județean al Firmelor au făcut-o și pentru că Primăria Botoșani a accesat proiecte europene cu finanțări de milioane bune de euro, bani care în final se regăsesc în economia locală.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
”Între timp am închis aceste afaceri și știu ce înseamnă să emiți un bilet la ordin fără să ai acoperire sau fără să ai o predictibilitate. Erau vremuri un pic mai tulburi. Am avut angajați, m-am chinuit. Am fost în tabăra dumneavoastră. Acum sunt în această poziție publică, dar nu sunt insensibil la ceea ce înseamnă un mediu de afaceri botoșănean. Și am făcut ceea ce am putut. Am făcut toate cu gândul la cetățenii, dar am făcut și cu gândul la dumneavoastră. Și am atras multe fonduri în Botoșani. Sunt mândru de lucrul ăsta. Nu l-am făcut singur, ci împreună cu colegii mei de la Primărie. Și am aruncat o privire doar pe lista organizatorilor acestui eveniment, nu pe lista celor premiați, pe care îi felicit în avans. Și din lista acestor organizatori, vă pot spune că sunt mulți care au conexiuni cu Primăria, au participat la licitații”.
Apoi s-a trecut la premierea propriu-zisă pe categorii de activitate, reprezentantul fiecărei firmei incluse în amintitul clasament fiind strigat și chemat pe scenă pentru a i se oferi o diplomă.
Ca și în alți ani, unii oameni de afaceri, precum Tonino Boldea, au fost invitați de două sau trei ori întrucât conduc mai multe companii care au acces în Topul Județean al Firmelor.
Față de edițiile anterioare, a fost eliminată nedreptatea care se făcea firmelor aflate pe primele poziții, dar ai căror reprezentanți nu doreau să plătească taxa de participare și nu erau invitați la festivitate.
Astfel, dacă până în 2023, numele acestor companii nu erau menționate și se ajungea în situația jenantă de a fi strigat locul al treilea de la o categorie, ignorându-se cu bună știință ocupanții primelor două poziții pentru simplul fapt că nu achitau taxa de participare, la ceremonia de ieri au fost proiectate pe un ecran cu dimensiuni generoase clasamentele exacte, asistența putând vedea care sunt cu adevărat cele mai performante companii.
De asemenea, în ciuda celor întâmplate la ediția precedentă, unde a fost mediatizat președintele USR de la acea vreme, Cătălin Drulă și a faptului că anul acesta Gala Excelenței are loc în timpul a două campanii electorale, pentru prezidențiale și parlamentare, acțiunea CCIA nu a fost amestecată cu politica.
De altfel, au fost invitați doar prefectul și primarul municipiului Botoșani și fiind plecat într-o delegație la Sinaia, Dan Nechifor nu a putut onora acțiunea.
Firmele participante au trebuit să contribuie cu 400 de lei (cele care sunt membre CCIA) și 500 de lei (toate celelalte) pentru fiecare persoană prezentă.
Din acești bani au primit Topul Județean al Firmelor și o masă în care s-au putut delecta la aperitiv cu piftie de cocoș, pate cu dulceață de ardei iuite, canape cu prosciutto, brânză feta în foi de spanac, ouă de prepeliță umplute și creier în foi de plăcintă. A urmat un antreu cald de prepeliță aromatizată și un fel principal care a constat în mușchi de vită gătit cu unt & foie-gras.
Cum ediția 2024 a fost dedicată promovării produselor locale, de la bufetul suedez au putut fi consumate de la cârnați afumați din pește și costiță afumată la zacuscă cu ghebe și cașcaval negrilică.
Cât despre băuturi, au fost asigurate de Prodalcom, care a amenajat un open bar cocktail și de Artech Wine.
Domnii, dar mai ales doamnele participante s-au întrecut în ținute care mai de care mai elegante, traversarea sălii părând uneori a fi desprinsă dintr-o prezentare de modă.
Asta în timp ce curtea salonului s-a transformat într-un parc auto de lux.
În pauzele dintre premiere Bogdan Ota a cântat la pian, revenind astfel în Botoșani după de s-a stabilit în Brașov, unde urmează un doctorat.
ACUM: Hram la Biserica Vovidenia cu o mulțime de credincioși - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Surpriza pregătită de FCSB înaintea meciului cu FC Botoșani: Anunțul lui Elias Charalambous
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Valeriu Iftime: Botoșaniul, o ruină după alegeri
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: Tradiții și superstiții de Ovidenie
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024