Viviana și-a luat rămas-bun de la George Burcea cu un sărut.
Botoșăneanca Viviana Sposub a părăsit ”Ferma”, în emisiunea de la ProTV.
Momentul cel mai emoționant al serii a fost cu siguranță momentul în care Viviana și-a luat la revedere de la colegii ei, sătenii.
”Nu mă așteptam să fie atât de frumos, de greu. Deși niciodată nu am avut foarte multă încredere în mine, acum mi se pare că pot muta munții din loc. Mi-am dat seama că am niște capacități de care nu am fost niciodată conștientă, că de multe ori mă subestimez, mi-am dat seama că pot”, a spus Viviana după eliminare.
Încă de când i s-a spus că va pleca din Ferma, Viviana a început să plângă, îmbrățișându-i pe ceilalți, iar la final a decis să-și ia rămas-bun de la George Burcea oferindu-i un sărut.
”Când mi-am dat seama că plec mi-au revenit în cap toate amintirile și am vrut să rămân cu o amintire și mai frumoasă. Asta am simțit, asta am făcut, probabil și el a simțit la fel”, a explicat Viviana.
După plecarea ei, George a fost vizibil afectat și a vorbit despre o eventuală relație cu Viviana, pe care este sigur că o va căuta imediat ce va părăsit și el Ferma:
"Noi nu am vorbit nimic. Îmi place foarte mult Viviana, dar eu mai am niște chestii de rezolvat acasă. Așa că nu am dorit aici să fac un tămbălău. O să ajung acasă, o să încerc să îmi rezolv treburile cu cealaltă parte și apoi o să văd dacă se poate naște ceva frumos. Viviana nu este o fată de rănit, Viviana nu este o fată de care să-ți bați joc. Viviana este o fată pe care s-o iubești, s-o protejezi, să o aperi. Pe lângă copiii mei și mama, va fi prima persoană pe care o voi căuta".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024