Mesajul vine la finalul campaniei electorale, ca o concluzie la perioada petrecută în mijlocul cetățenilor, în cartierele municipiului Botoșani.
Roxana Florentina Țurcanu, candidatul ALDE la Primăria Municipiului Botoșani, a transmis o scrisoare de final de campanie prin care le mulțumește cetățenilor pentru dialog și pentru încrederea acordată.
Mesajul candidatului ALDE Botoșani:
”Doamnelor și domnilor
Dragii mei botoșăneni,
Suntem la final de campanie electorală și la două zile distanță de unul dintre momentele decisive pentru viitorul orașului nostru. Vreau să vă mulțumesc pentru bunăvoința de care ați dat dovadă în tot acest timp, pentru dialogul constructiv în care ne-am angajat reciproc, dar mai ales pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, prezentându-vă deschis problemele.
Fără falsă modestie, vă mărturisesc că datorită dumneavoastră, această perioadă a contribuit în mod major la dezvoltarea mea ca om politic și a întărit mândria apartenenței mele botoșănene. Vin din rândul dumneavoastră și voi rămâne același om deschis, prietenos, empatic și pe care vă veți putea baza ori de câte ori veți întâmpina probleme care țin de administrația publică locală.
Sunt la bază profesor și prețuiesc într-un mod aparte cadrele didactice. Sunt conștientă că acum școala trece printr-un moment delicat, de aceea, ca autoritate publică, voi fi cel mai puternic susținător al actului educațional și al celor care activează în învățământul botoșănean. Voi milita pentru o școală de calitate,prin modernizarea și dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiul nostru și voi sprijini necondiționat educația de performanță.
Cred cu toată convingerea că pentru reconstrucția sa, municipiul Botoșani are nevoie de generații educate, interesate să-și pună la bătaie abilitățile profesionale și dornice să devină pilonii dezvoltării. Voi fi alături de tineri și le voi crea premisele necesare pentru a se întoarce și pentru a progresa acasă.
Copii, tineri sau seniori, cu toții veți fi prioritatea mea, iar ușa primăriei va sta larg deschisă pentru fiecare dintre dumneavoastră. Îndrăzniți să credeți în mine și acordați-mi votul dumneavoastră pentru a vă reprezenta în administrația publică locală. Pe doi dintre contracandidații mei îi știți de ani de zile și le cunoașteți limitele și interesul pentru municipiu. Vă promit că nu voi urma modelul lor de superioritate și ignoranță și că voi rămâne același om sincer și modest și deschis, ca până acum.
Fie ca data de 27 septembrie să fie pentru dumneavoastră un moment de reflecție și de alegere inspirată! Votați poziția 4 de pe buletinul de vot pentru alegerea primarului municipiului Botoșani, pentru ca peste 4 ani să puteți spune cu toată inima, DA, pe 27 septembrie 2020 am ales ce trebuie!
ESTE TIMPUL FAPTELOR CONCRETE, de aceea votați echipa ALDE și candidații săi la alegerile locale!
Cu deosebită considerație,
A dumneavoastră,Roxana Florentina Țurcanu
candidat ALDE la Primăria municipiului Botoșani”
Realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani , de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21200063.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024