Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18:00, în județul Suceava, pe DN 2 E, între Cornu Luncii şi Rădăşeni. Pe porţiunea lungă, în linie dreaptă, recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total opt oameni, pur şi simplu s-au zdrobit unul de altul.
Un autoturism Volkswagen Golf, în care se afla doar şoferul, şi care circula dinspre Fălticeni, a intrat în coliziunea frontală cu un Volkswagen TDI, în care se afla preotul Petrică Gavril din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni, împreună cu alți opt membri ai familiei sale. În urma impactului, patru oameni au murit pe loc - şoferul din prima maşină şi trei persoane din celălalt autoturism, între care preotul, sora lui şi soţul acesteia.
În afara celor patru morţi, scrie Monitorul de Suceava, alte patru victime au fost transportate în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, între ele fiind şi trei copii. La circa o oră şi jumătate de la producerea accidentului, unul dintre copiii preotului, în vârstă de doar 6 ani, a decedat la Spitalul Județean Suceava, numărul celor care au încetat din viață ajungând astfel la cinci.
Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că preotul se deplasa spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Maşina condusă de preotul Petrică Gavril circula regulamentar, fiind lovită în plin de Golf, care a intrat pe contrasens.
Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție.
FOTO: Obiectiv de Suceava
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024