Eveniment rutier soldat cu pagube materiale produs de un botoşănean în vârstă de 51 de ani.
Un bărbat aflat în stare avansată de ebrietate, care conducea un motocultor cu remorcă pe un drum național, a ajuns cu tractorul de mică putere în gardul unei locuințe. Joi după-amiază, în jurul orei 16.50, Secția Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată că pe raza comunei Boroaia un vehicul a intrat într-un gard pe care l-a distrus pe aproximativ 5 metri, iar conducătorul pare a fi sub influența alcoolului.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că motocultorul, neînregistrat și neînmatriculat, a fost condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul în Botoșani, pe DN15C, pe direcția dinspre Fălticeni spre Târgu Neamț. Bărbatul de 51 de ani, care locuiește fără forme legale în satul Bărăști, comuna Boroaia, a fost verificat cu etilotestul, rezultând concentrația de 1,33 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, care în mod normal vor indica o alcoolemie în jur de 2,6 la mie.
Polițiștii suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „distrugere”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024